Absolvenţii Facultăţii de Automatică au predat ştafeta bobocilor

0
410

Proaspeţi absolvenţi ai promoţiei 2013, dar şi boboci, cu toţii s-au adunat ieri în sala Albastră a Universităţii din Craiova pentru a lua parte la evenimentul prilejuit de Zilele Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică. Cu toţii au fost felicitaţi de către decanul Eugen Bobaşu, acesta fiind şi cel care a înmânat şi Diplomele de Excelenţă pentru activitatea didactică şi de cercetare, precum şi Diplomele de Licenţă. 

Decanul le-a spus atât absolvenţilor, cât şi bobocilor, că Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică asigură cele mai bune condiţii pentru un învăţământ de calitate. “Am onoarea să fiu cel care deschide festivitatea de înmânare a diplomelor pentru absolvenţii promoţiei 2013 – eveniment ajuns la cea de-a zecea ediţie, şi care se desfăşoară cu ocazia Zilelor Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică. Majoritatea absolvenţilor din promoţia 2013 au dat şi admitere pentru Master, astfel că ne vom întâlni în continuare. Pentru a asigura un învăţământ superior de calitate sunt necesare două condiţii: un corp profesoral bine pregătit şi o dotare corespunzătoare a laboratoarelor. Eu sunt convins că Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică v-a asigurat cele mai bune condiţii de pregătire şi sunt convins că a corespuns aşteptărilor dumneavoastră. Facultatea are un colectiv de cadre didactice de excepţie cu rezultate deosebite în toate direcţiile. De asemenea, are o dotare foarte bună a laboratoarelor, în ulimii ani fiind investite milioane de euro pentru modernizarea şi dotarea acestora. Anul trecut am inaugurat, cu sprijinul companiei Hella, un laborator modern, iar această companie ne sprijină şi în acest an cu o sumă considerabilă pentru îmbunătăţirea dotării acestui laborator. Firma Hella ne-a donat 20 de echipamente de calcul cu care vom dota un alt laborator. De asemenea, firma Ubisoft va finaliza până la sfârşitul anului dotarea unui laborator. Dragi, absolvenţi, aş vrea să subliniez faptul că aveţi oportunităţi deosebite de angajare la firme de prestigiu precum Hella, Ford, Petrom, CS Romania, Softtronic, firme cu care noi de-a lungul timpului, am stabilit puternice relaţii de colaborare şi de parteneriat. Sper că în urmă cu 4 ani, când aţi dat concurs de admitere la facultatea noastră aţi făcut cea mai bună alegere, pentru că este şi va rămâne în topul facultăţilor din cadrul Universităţii din Craiova. Cred, de asemenea, că anii petrecuţi pe băncile facultăţii noastre şi competenţele pe care le-aţi dobândit vor marca evoluţia, dar, în acelaşi timp vă vor ajuta să vă construiţi o frumoasă carieră. Vă felicit petru efortul depus în timpul facultăţii şi vă urez să aveţi parte de realizări deosebite!”, a spus decanul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică din cadrul Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. ing. Eugen Bobaşu.

Această Facultate este una din cele mai performante

La rândul său, rectorul Univesităţii din Craiova, prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, a afirmat că Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică este “vârful de lance” al învăţământului superior din Craiova şi nu numai. “Este o onoare să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră, această facultate fiind una dintre cele mai performante la nivelul ţării, nu doar la nivelul Universităţii. Dotările pe care le aveţi sunt de invidiat, a fost o periodă fastă la un moment dat, când Guvernul României a investit în laboratoarele de licenţă şi master şi ne dorim să revină acea perioadă. De asemenea, facultatea a ştiut să profite din plin de fondurile europene. La nivelul universităţii este în plină implementare un proiect pentru realizarea infrastructurii de cercetare – Inginerie Aplicată în valoare de 16 milioane de euro, care cuprinde laboratoare pentru această facultate. Sunt convins că veţi fructifica bine această infrastructură. Pe lângă aceste fonduri europene, facultatea aceasta a înţeles cel mai bine că relaţia cu mediul economic este decisivă cu învăţământul superior în această perioadă, cum a fost decisivă întotdeauna. La nivelul universităţii am tot încercat să cultivăm această idee, am făcut mai multe forumuri economice regionale, dar sunt încă facultăţi care încă mai ezită să meargă în această direcţie. Pot spune că facultatea dumneavoastră este vârf de lance”, a spus rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor.

“Consiliul Judeţean Dolj, un colaborator deschis tuturor demersurilor de parteneriat”

Din partea administraţiei publice judeţene, la evenimentul de deschidere a Zilelor Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică  a fost prezent Florin Stancu, administratorul public al judeţului Dolj: “Apreciez şi vreau să salut politica managerială a conducerii acestei unităţi de învăţământ superior, care, pe parcursul anilor, a reuşit să închege relaţii de colaborare cu alte instituţii prestigioase, recunoscute academic atât în România, cât şi în străinătate. Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică este parte a unui sistem educaţional românesc care trebuie să răspundă pe deplin standardelor impuse de învăţământul european. Craiova are nevoie de oameni bine pregătiţi, de adevăraţi profesionişti la locul de muncă. Universitatea din Craiova, dar şi Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică găsesc în Consiliul Judeţean Dolj un colaborator deschis tuturor demersurilor de parteneriat”.

După premierea şefilor de promoţie şi a studenţilor cu rezultate deosebite la competiţiile internaţionale şi naţionale, au fost vizitate expoziţiile şi standurile de prezentare ale firmelor partenere.