Un craiovean de 25 de ani a fost reţinut în cursul zilei de marţi, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tentativă la tâlhărie, după ce, luni dimineaţa, împreună cu un prieten, au fost surprinși de proprietara unei maşini chiar în timp ce voiau să-i golească acesteia rezervorul de combustibil. Tânărul a urcat repede în maşina cu care veniseră, ca să dispară, însă femeia s-a agăţat de mânerul portierei, fiind târâtă câţiva metri, până când a renunţat la încercarea de a-l opri. Ieri, craioveanul a fost prezentat Judecătoriei Craiova, care a luat faţă de el măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, tot în libertate fiind cercetat şi „partenerul” său.
Poliţiştii craioveni au fost anunţaţi, luni dimineaţa, în jurul orei 3.30, prin 112, de Maria Săndulescu, de 21 de ani, din Craiova, că a surprins doi tineri necunoscuţi în timp ce încercau să sustragă combustibil din autoturismul său marca Seat, parcat în faţa imobilului în care locuieşte. Un echipaj de poliţişti din cadrul Secţiei 3 Craiova a ajuns la faţa locului, stabilind, din primele cercetări, faptul că suspecţii au forţat capacul şi buşonul rezervorului cu o şurubelniţă, au încercat să scoată combustibil, însă n-au mai apucat, pentru că a apărut tânăra, astfel că au abandonat lângă maşina ei şurubelniţa, un bidon din plastic şi un furtun. Fata chiar a încercat să-l oprească pe unul dintre hoţi, care a urcat în autoturismul Volkswagen cu care veniseră la furat, agăţându-se de mânerul uneia dintre portiere, însă după ce a fost târâtă câţiva metri şi s-a lovit destul de rău, a renunţat.
În cursul zilei de marţi, în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Compartimentului Furturi Auto din cadrul Secţiei 3, au fost identificaţi autorii faptei, stabilindu-se că este vorba despre Laurenţiu Dinu, de 25 de ani, şi Florin Căciularu, de 18 ani, ambii din Craiova, care au fost ridicaţi şi aduşi la sediul Secţiei pentru audieri. „Prin extinderea cercetărilor s-a stabilit că suspecţii s-au deplasat în zona respectivă cu un autoturism la volanul căruia se afla tânărul de 25 de ani, rolul acestuia fiind de a asigura paza locului faptei, în timp ce tânărul de 18 ani încerca să sustragă combustibil. În momentul în care au fost surprinşi de craioveancă, cel din urmă a fugit pe jos, iar celălalt cu maşina, însă partea vătămată s-a prins cu mâinile de mânerul uneia dintre portierei, alegându-se cu leziuni ce necesită pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din certificatul medico-legal prezentat”, a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.
În baza probelor strânse, poliţiştii l-au reţinut pe Laurenţiu Dinu pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Dolj pentru comiterea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, în timp ce Florin Căciularu este cercetat, în stare de libertate, pentru tentativă la furt calificat. Ieri, Dinu a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi instanţei cu propunere de arestare preventivă, însă magistraţii Judecătoriei Craiova au luat faţă de el măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 29 de zile. Poliţiştii Secţiei 3 Craiova continuă cercetările în cauză pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi.