Pase scurte pase lungi / Ceea ce Didier Deschamps ştie

0
79

De ieri, selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, şi-a convocat toţi campionii mondiali, mai puţin Hugo Lloris şi Steve Mandanda, ambii accidentaţi, la Clairefontaine, prima reuniune după marea victorie în finala de la 15 iulie la Moscova. A fost o vară „de vis”, în care albaştrii au scris o pagină de istorie a fotbalului din Hexagon şi au stabilit noua ordine mondială a fotbalului. A fost o vară cu veselie desfrânată pentru suporteri, haz în entuziasm, cu umor în fericirea conferită de victorie. Deschamps s-a ascuns de presă pe Coasta de Azur, cu familia, şi puţine au fost interviurile acordate, chiar şi pentru media prietenă. Campion mondial ca jucător (1998), dar şi ca antrenor (2018), Deschamps are şi el detractorii lui, nu de calibrul celor pe care i-a avut Aime Jacquet în 1998, când L’Equipe n-a vrut, cu obstinaţie, să-i pomenească numele după adjudecarea trofeului. Ceea ce Deschamps ştie este că la primul eşec marile sale merite în construcţia echipei vor începe să fie umbrite. Persiflându-se stilul de joc, filosofia, psihologia, managementul şamd. Programul naţionalei Franţei în Liga Naţiunilor scoate în faţă Germania (6 septembrie) şi Olanda (9 septembrie). Două rivale tradiţionale care nu aşteaptă decât reabilitarea pe seama tricolorilor francezi. Într-o postură delicată se află Joachim Lowe, selecţionerul Germaniei, menţinut în post după umilinţa Manshaft la turneul final. Oricum, joi, pe Allianz Arena, se va juca cu casele închise, deoarece toate cele 67.485 locuri au fost ocupate, la un meci în care se întâlnesc ultimele două campioane mondiale. Fiindcă, să recunoaştem, ordinea mondială dată de CM 2018 nu convine multor reprezentative din lume. Nu facem parte din obsedaţii bombelor care răstoarnă toate pronosticurile. Dar lumea cea crudă se poate întreba, dacă nu cumva s-a prostit: Spania, Anglia, Italia – vai de capul tifosilor nevindecaţi de necalificarea echipelor – cum adică se pot împăca oare cu contraperformanţele cunoscute, când Croaţia a juns un buric al Europei? Şi a crede că, după întoarcerea acasă, jucătorii înşişi din echipele menţionate, scoatem din discuţie Italia, au fost veseli, tandri, blânzi şi surâzători, împăcaţi cu performanţa, e o naivitate. Presa sportivă franceză, destul de ponderată, nu pare impacientată din cauza eliminării juste a lui Mbappe, sâmbătă, în partida Nimes – PSG 2-4, nici de lipsa de formă a lui Griezmann şi Pogba, fiindcă strălucesc alţii, neluaţi deocamdată în seamă: Benzema, la Real Madrid, Defrel, la Sampdoria, care a dat recital cu Napoli, şi ne oprim cu enumerarea. Ar trebui spuse câteva vorbe şi de echipa lui Contra, care întâlneşte Muntenegru şi Serbia. De fapt, o Serbie ceva mai mare, dată prin două de vicisitudinile vremurilor. Dar ce să spunem?