Primăria Craiova a repartizat 20 de locuințe sociale

0
351

[KGVID poster=”https://www.cvlpress.ro/wp-content/uploads/2015/09/PhotoStory1_2_thumb16.jpg” width=”450″ height=”338″]https://www.cvlpress.ro/wp-content/uploads/2015/09/PhotoStory1_2.mp4[/KGVID]

Primarul Lia Olguța Vasilescu a repartizat, ieri, 20 de locuințe unor familii cu situație materială modestă. Beneficiarii au venit în sala mare a Primăriei Craiova și au primit cheile din mâna primarului, care le-a urat să se  bucure de ele.. „Practic, de acum puteți să vă și mutați. Vă felicit și să dea Dumnezeu să fie într-un ceas bun, să vă bucurați de ele!”, a declarat Olguța Vasilescu, precizând că la efectuarea propunerilor de repartizare a locuințelor s-a ținut cont de ordinea de priorități.

Locuințele sunt situate în blocul H9, scara 1, din strada „Tabaci”, care a fost complet reabilitat, în sensul că au fost înlocuite ușilor de acces și cele interioare, ferestrele au fost schimbate cu geamuri termopan cu tâmplărie PVC, au fost amenajate camerele de zi – cu zugrăveli și dușumele, iar dependințele cu gresie și faianță. Casa scării a fost zugrăvită.

Potrivit primarului Craiovei, din anul 2012 până în august 2015 s-au repartizat 202 locuințe, dintre care în 2012 – 19, în 2013 -48, în 2014 – 58 de locuințe, iar în perioada ianuarie –august 2015 – 77 de locuințe. Dintre acestea, locuințe destinate familiilor evacuate – 18, locuințe destinate tinerilor – 8, locuințe destinate închirierii din fondul de stat – 1 și locuințe sociale – 50.