A propos de USL Dolj…

1
350

Prezenţa liderului social-democrat de la Dolj, deputatul Claudiu Manda, însoţit de câţiva membri ai BPJ Dolj al PSD, în compania deputatului Cosmin Enea, din partea liberalilor, la sărbătoarea comunei Poiana Mare, de duminică, prilejuieşte unuia dintre jurnaliştii craioveni, realmente talentaţi, moderator la postul de televiziune Oltenia 3 TV, să posteze pe site-ul „Punct Ochit” un text agreabil, cu un titlu puţin şugubăţ: „USL merge strună la Dolj: Manda şi Enea, împreună la ziua comunei Poiana Mare”. Cum fiecare jurnalist îşi titrează cum consideră de cuviinţă comentariile, fireşte că nu i se poate reproşa ceva lui Marius Pârlea, o vreme chiar coleg de-al nostru. Titlul menţionat, aşa cum a fost confecţionat, se subînţelege că a vrut să sugereze, alăturată fiind şi o fotografie de grup, „buna colaborare” dintre social-democraţi şi liberali, absenţa tensiunilor din cadrul USL Dolj, ceea ce poate fi o realitate. Evaluarea conform căreia „USL merge strună la Dolj” este mai de grabă un deziderat decât o constatare. Fiindcă amiciţia lui Claudiu Manda cu Cosmin Enea, singurul dintre parlamentarii liberali prezent la evenimentul menţionat, are un deplin caracter personal şi extrapolarea este riscantă. Dar poate merge. Nu cu mult timp înaintea momentelor electorale de anul trecut, pe Cosmin Enea chiar îl bătea gândul … să treacă la PSD, cu condiţia acordării şi unei funcţii de vicepreşedinte. S-au făcut chiar diligenţe, e drept inoperante, în acest sens, încă netrecute în uitare. Între eşarfa roşie şi eşarfa galbenă nu vedea vreo deosebire. Ca o constatare deloc gratuită, la Poiana Mare, la festivitatea de duminică, au lipsit şi deputatul Mişu Voicu, membru al Cabinetului Victor Ponta, şi senatorul Mario Oprea, ambii aleşi în circumscripţia electorală care cuprinde şi comuna menţionată, cu un primar destoinic, Marin Vintilă. Invocată a fost circumstanţa atenuantă că erau prezenţi la Constanţa, unde USL a avut o reuniune de amploare. La nivel retoric se poate admite afirmaţia că „USL merge strună”, numai că întrebarea derivată este următoarea: ce zice lumea? Se resimte un plus de calitate, de subtilitate administrativă faţă de momentul când deconcentratele, Instituţia Prefectului şi nu mai continuăm erau deţinute de reprezentanţii PDL? La o bere şi un mal de mititei rumeniţi, sub semnul normalităţii fireşti, se pot întâlni „unii cu alţii”, dar cu ce rezultate concrete pentru judeţul Dolj? Asta e problema. În rest, liberalii şi-au rezolvat clientela de partid prin părţile locului, chiar ideal, din moment ce tatăl deputatului Ionuţ Stroe a fost promovat adjunct la APIA Dolj, deloc cuvenit, dintr-o funcţie de consilier, iar Cosmin Enea consideră că şi-a rezolvat convenabil problema cu terenul aferent hotelului Coliseum (vreo 500 mp) din Calafat. Dacă nu cumva s-au legat la cap fără să-i doară consilierii care au votat ce au votat. Nu trăim nişte vremuri înălţătoare, cu o economie care să „duduie”, expresie dragă lui Călin Popescu Tăriceanu, dimpotrivă, austeritatea cu paşi mici, dar în cadenţă, alungă orice bună-dispoziţie a omului de rând. Contextul european este defavorabil. Liderii USL, care sunt, ar trebui bântuiţi de o îngrijorare maximă, adică fără margini, fiindcă n-au ajuns în actuala ipostază decât printr-un vot de încredere al populaţiei. Şi ei sunt primii care trebuie să demonstreze că, într-adevăr, sunt „mai buni”, mai pragmatici, mai altfel, decât cei ai PDL, pe care votul popular i-a trimis să se odihnească. Dacă ar ofta cu incontinenţă, semn al disperării de care sunt cuprinşi, că nu pot face mai mult, ar fi un semn bun. Dar o fac?

1 COMENTARIU

Comments are closed.