Traian Băsescu îşi face singur curaj!

0
1322

Eurodeputatul Traian Băsescu, fost primar al Capitalei şi apoi preşedinte al ţării, pe durata a două mandate, împovărat de o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, sub învinuirea de a fi făcut poliţie politică, nu se resemnează şi îşi face singur curaj. Intenţia sa de a candida la Primăria Capitalei, din partea PMP, după ce formaţiunea sa politică a fost exclusă din „alianţa de dreapta (PNL-USR-Plus)” poate deveni certitudine, de la o zi la alta. În orice împrejurare, Traian Băsescu afişează o morgă liniştită. Râde cu sau fără motiv. La un canal de televiziune (Digi 24) Traian Băsescu a spus cu emfază: „Eu nu prea ştiu să pierd, n-am învăţat treaba asta în politică şi dacă intru în competiţie o să fac tot ce se poate să câştig. Pe de altă parte obiectivul meu major este să dau o mână de ajutor PMP-ului, dar vreau să dau şi o lecţie USR-ului”. Sigur că „jocul” lui Traian Băsescu, ca actor politic hârşit, este de luat în seamă, fiindcă într-o campanie electorală, poate fi redutabil, chiar dacă bucureştenii nu-şi mai amintesc vreo realizare, cât de cât notabilă, în primul său mandat de primar general. Într-un real câştig, dintr-o asemenea candidatură, poate ieşi Gabriela Firea, actualul primar al Capitalei, întrucât o eventuală participare a lui Traian Băsescu, la locale, ar muşca din voturile electoratului de dreapta. Partea inedită a lucrurilor este că fostul preşeditnte şi actualul europarlamentar exclude posibilitatea să facă echipă cu Gabriela Firea, candidata PSD, dar şi cu Nicuşor Dan, oferta USR-Plus, pe motivul că aceştia nu se ridică… la nivelul său. Aşadar, PMP va avea candidaţi propri la toate sectoarele. Ceea ce consternează este altceva, şi anume faptul că Traian Băsescu nu se sinchiseşte, dar deloc, de decizia Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ce constatase calitatea de colaborator a lui Traian Băsescu. În situaţia în care Înalta Curte va confirma sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, Parchetul General s-ar putea sesiza din oficiu, pentru deschiderea unui dosar penal, invocând falsul în înscrisuri, sub semnătură privată şi uzul de fals, în condiţiile în care politicianul a depus cel puţin cinci declaraţii pe propria răspundere, că nu a colaborat cu Securitatea, ca poliţie politică. Mai mult, în luna martie 2004, pe când era primar general al Capitalei, Traian Băsescu a declarat acelaşi lucru, tot sub semnătură proprie, într-un proces de calomnie intentat analistului Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de investigaţii politice, după ce acesta făcuse dezvăluiri despre colaborarea susţinută a lui Traian Băsescu cu Securitatea. Povestea este aşadar neterminată, realmente neplăcută, chiar riscantă, dar fostul preşedinte al ţării pare imperturbabil, inclusiv la o posibilă decizie nefavorabilă a ICCJ. În Capitală partidul lui Traian Băsescu, conform analizelor sociologice, rămâne staţionar, undeva la 10 procente, datorate nucleului dur de susţinători, numai că electoratul USR-Plus îi este ostil, ca şi cel liberal, motiv pentru care PMP a fost lăsat la uşa negocierilor „forţelor de dreapta”. Pe de altă parte o candidatură la primăria Capitalei s-ar putea solda cu o înfrângere de proporţii, ceea ce ar însemna ieşirea definitivă din peisajul politic, după ce rezistase cu stoicism, ani de-a rândul, la atacuri nemiloase. Adică poate cunoaşte şi gustul dulce al înfrângerii la scor, pe care declarativ nu o ia în seamă. Deşi cu siguranţă o ia în calcul. Faptul că îşi face singur curaj, este un argument. Ştie că are numai adversari, dar stăruie pentru ca înfrângerea să fie una de răsunet.