Lia Olguţa Vasilescu îi răspunde lui Klaus Iohannis: Salariile şi pensiile au crescut. Îl aşteptăm la vot

0
542

“Au crescut pensiile şi salariile. Pensia minimă a crescut cu 60%, celelalte pensii cu 35%. A crescut salariul minim, salariile a 93% dintre bugetari au crescut cu legea salarizării. Mai spune preşedintele că oamenii sunt luaţi de poliţie dacă spun mesaje anti-PSD. Cei din administraţie sunt obligati să şteargă înjurăturile de pe bloguri, i se pare normal să circule maşini cu înjurături? Să spună că sunt forme de exprimare mesajele obscene? Preşedintele Iohannis a întărit ce scria pe maşina acelui individ”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la Antena 3.

“Preşedintele Iohannis încearcă să aibă <<guvernul meu>> cum a mai încercat şi data trecută când a şi reusit, vă aduceţi aminte scenariul Colectiv. Spune: <<spuneţi oamenilor că ştiţi să guvernaţi, de parca românii nu ar trai în ţara asta şi nu ştiu cum conduce PNL şi PDL, care au tăiat salariile (…) Îl aşteptăm la vot şi cred că imaginea când apare lângă Orban, Turcan şi Blaga e o fotografie pe care să o folosească în campania electorală”, a mai spus ministrul Muncii. (sursa : mediafax.ro)