Se caută 6 spectacole de teatru independent şi 6 spectacole de dans contemporan!

0
419

Până pe data de 15 august, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” aşteaptă propuneri în cadrul proiectului „11plus1 contemporan/independent”, care se va derula în stagiunea 2017-2018. 6 spectacole de teatru care să aparţină unor companii independente şi alte 6 spectacole de dans – atât producţii independente, cât şi ale unor instituţii publice, urmează să fie prezentate din octombrie 2017 până în mai 2018, pe scena Sălii „Ion D. Sîrbu”. Potrivit reprezentanţilor teatrului, până în prezent au fost trimise aplicaţii pentru peste 20 de spectacole de teatru şi dans.

Teatrul National Craiova (9)Odată cu începutul stagiunii 2017-2018, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova dă startul unei serii de evenimente ce vor colora şi mai divers experienţele spectatorilor. Proiectul „11plus1 independent/contemporan” deschide instituţia spre zona de dans contemporan şi aduce în lunile ce urmează artişti independenţi, exprimări neconvenţionale şi diversitate. Între protagoniştii evenimentelor se vor regăsi coregrafi, dansatori profesionişti, actori şi regizori.

11plus1„Dintre condiţiile de participare amintim faptul că spectacolele nu trebuie să aibă în distribuţie actori ai Teatrului Naţional din Craiova, spectacolele de teatru trebuie să aparţină unor companii independente, iar spectacolele de dans pot fi atât producţii independente, cât şi ale unor instituţii publice. Fiecare trebuie să se încadreze într-un buget de 4.500 lei brut (transport, cazare, onorarii)”, precizează reprezentanţii instituţiei. Programul este deschis aplicaţiilor, filmări şi alte materiale relevante de la artişti şi companii din ţară fiind aşteptate pe adresa pr@tnmcs.ro până pe data de 15 august a.c.

Primele două evenimente vor avea loc în luna octombrie, iar celelalte spectacole de teatru independent şi de dans urmează să fie prezentate până în luna mai a anului 2018, pe scena Sălii „Ion D. Sîrbu”.