ASA nu!

0
1680

ASA Târgu Mureș – Universitatea Craiova 0-0

Stadion: Trans-Sil, spectatori: 5.000

ASA: Stăncioiu 8 – Velayos 6, Bejan 7, Ivan Gonzalez 7, Balic 6 – Jazvic 7, Gorobsov 6,  Brandan 7 (71 N Doye) 7, L. Pedro 6 (69 Hanca) 6 – Ramiro Costa 6, Axente 5 (46 Manolov) 6. Antrenor: Vasile Miriuță.

Universitatea: Bălgrădean 9 – Târnăcop 4 (56 Zlatinski) 5, Acka 7, Popov 6, Vătăjelu 6 – Herghelegiu 5, Kay 6, Mateiu 7, Ferfelea 6 (86 Bancu) 5 – Bawab 6 (62 Madson) 5, Nuno Rocha 6. Antrenori: Sorin Cârțu, Emil Săndoi

A arbitrat: Ovidiu Hațegan 8.

Universitatea Craiova a refuzat fotbalul la Târgu Mureş şi doar inspiraţia lui Bălgrădean i-a adus o remiză

Craiova a jucat ca o echipă mică la Târgu Mureş şi a fost norocoasă să revină acasă cu un punct. Gazdele, angrenate şi în Europa League, au părut mai proaspete decât echipa fără orizont a lui Cârţu şi Săndoi. După patru etape, alb-albaştrii depăşesc în clasament doar o echipă penalizată cu 6 puncte, Petrolul, iar cealaltă pedepsită, CFR, este deja deasupra. Situaţia seamănă izbitor cu cea de anul trecut, când, cu Jerry Gane, se adunau doar 2 puncte în primele 6 meciuri, însă după nişte dispute mai grele decât cele recente.

Brandan a dat tonul ocaziilor mureşene, cu două pase geniale, dar Craiova a avut şansă când Ivan Gonzales a reluat din 3 metri în afara porţii. Târnăcop, repoziţionat fundaş dreapta, a fost bezmetic în prima repriză, pe partea sa fiind bulevard. După ce s-a accidentat, Popov i-a preluat postura, dar nici bulgarul n-a făcut faţă acolo, servind un adversar cu o minge de gol, nefructificată însă. La mijloc a fost debandadă. Mateiu şi Kay au fost practic doar supliment defensiv, iar Herghelegiu şi Ferfelea nu-şi pot valorifica potenţialul în benzi. În aceste condiţii, Rocha şi Bawab au fost lăsaţi pe cont propriu în faţă şi nu aveau ce să speculeze. Iordanianul a tras primul pe poarta adversă, după o jumătate de oră, singura ocazie a Craiovei din prima parte.

În repriza a doua, oltenii n-au creat nimic, cu teama permanentă de a nu se descoperi, dar şi strânşi pe două rânduri tot au fost surprinşi de gazde, care au avut 5 mari ocazii de gol, la 3 dintre ele Bălgrădean fiind providenţial. Nici la fazele fixe echipa lui Cârţu şi Săndoi n-a contat, cele 3 lovituri libere cu potenţial de pericol fiind executate modest de Vătăjelu, Mateiu şi Zlatinski. Bulgarul a arătat că nu se apropie de valoarea lui Brandan, “remarcându-se” doar cu două simulări şi două şuturi slabe. Al doilea l-a tras mult peste poartă, în prelungiri, pe respingerea lui Stăncioiu în faţa lui Bancu, scăpat singur pe contraatac. A fost unica şansă importantă a Ştiinţei la Târgu Mureş, venită după un asediu al vicecampioanei, provocat mai degrabă la invitaţia alb-albaştrilor, decât de forţa ofensivă a oamenilor lui Miriuţă. Craiova a lăsat o impresie urâtă în Ardeal, agăţându-se de un punct de care nu a fost vrednică, dacă Bălgrădean nu era într-o seară de graţie.

 ***

Cârţu şochează: “Asta e echipa pe care o vreau!”

La finalul meciului, stafful Craiovei s-a arătat mulţumit de prestaţia echipei, motivând momentele mai slabe prin faptul că anumiţi jucători au fost afectaţi de o toxiinfecţie alimentară dobândită în preziua jocului. Cârţu mai vrea cel puţin un atacant la echipă şi acuză în continuare pierderea lui Brandan. „Nu poți nici să te bucuri, dar să îți pară rău după un astfel de meci. După ce am pierdut cu Dinamo în minutul 87 și cu Astra în 93, ar fi fost prea mult să fim și acum învinși în finalul jocului. Nu știu dacă am fi putut îndura. Au fost ocaziile lui Costa și N Doye, dar și noi puteam da lovitura prin Bancu. Dacă aș fi fost un simplu spectator mi-ar fi plăcut foarte mult un astfel de joc. A fost un 0-0 cât se poate de viu, dacă ar fi fost 2-2 sau 3-3 s-ar fi zis că e meciul campionatului. Mai ales dacă avem în vedere problemele cu care ne-am confruntat înaintea partidei. Șase dintre jucători au făcut o infecție alimentară, au vomitat toată noaptea. Parcă hotelul nostru era un spital. Echipa a arătat un caracter puternic, sper într-un declic pentru partidele următoare. Este echipa pe care o vreau. Avem şi probleme de buget, ne mai trebuia cel puţin un atacant. Brandan a fost un jucător determinant anul trecut pentru noi, era un element de legătură între stafful tehnic şi echipă“ a spus Cârţu.

Emil Săndoi s-a arătat şi el satisfăcut de meci: „S-au întâlnit două dintre cele mai bune echipe ale campionatului. ASA e una dintre forțele Ligii I, nu întâmplător s-a bătut la titlu sezonul trecut. Are mulți jucători valoroși, multe individualități. După o primă repriză mai mult de tatonare, am avut parte de un act secund viu disputat și un final de meci electrizant. Este important punctual obținut. Am văzut o mai mare concentrare la băieți față de meciurile precedente. Am avut ocazii și noi, dar și adversarii, iar rezultatul este echitabil“.

 ***

Brandan, necruţător cu foştii coechipieri: “N-au trecut de centrul terenului”

Fostul căpitan al Craiovei, Pablo Brandan, a avut o evoluţie remarcabilă cât timp a rezistat fizic, aproape o oră. La final, a subliniat că fosta sa echipă nu merita să plece cu un punct de pe “Trans-Sil”, deoarece a fost depăşită la toate capitolele şi doar intrervenţiile lui Bălgrădean au menţinut scorul alb. “Trebuia să batem, am avut multe ocazii. Cine spune că egalul este echitabil nu se pricepe la fotbal. În repriza a doua am dominat total, ei nu au trecut de jumătatea terenului. Îmi pare rău că nu am câştigat, o să regretăm aceste puncte pierdute nemeritat. Bălgrădean i-a salvat pe craioveni, Pufi e cel mai bun portar din România”

***

Bawab, revoltat de schimbare şi înjurăturile fanilor

Iordanianul Thaer Bawab a reacţionat vehement în momentul schimbării, nemulţumit că I s-a acordat decât o oră de joc, la final având o replică şi pentru fanii care îi reproşează ineficacitatea din acest început de sezon. “După cum am jucat în repriza a doua, trebuie să fim mulţumiţi cu egalul. Am luat doar două puncte în patru etape, dar sper să ne revenim, cum am făcut şi anul trecut, când am început la fel de prost.  Nu mi-a convenit că am fost schimbat, mă aşteptam ca antrenorii să-mi acorde mai multă încredere, deşi probabil şi ei vor să ia deciziile cele mai bune pentru echipăă. Sunt dezamăgit şi de suporterii care mă înjură, au uitat că am dat 9 goluri anul trecut, deşi am venit după începerea campionatului” a fost discursul atacantului de 30 de ani.

***

Bălgrădean: “Şefii clubului ştiu dacă trebuie schimbaţi antrenorii”

Cel mai bun de pe teren, portarul Cristi Bălgrădean, a declarat la final: „A fost un joc plăcut, cu ocazii și de-o parte și de alta. Și ei, și noi puteam câștiga. Rezultatul este echitabil. Le mulțumesc colegilor pentru cum au jucat, m-au ajutat foarte mult în apărare. Este adevărat, până acum nu am reuști să marcăm foarte multe goluri, sperăm să o facem pe viitor. Am avut un joc bun în toate partidele, din păcate nu am obținut decât două puncte din patru meciuri, dar sunt convins că vor veni și victoriile. Nu ştiu nimic de schimbarea antrenorilor, este problema şefilor clubului, ei ştiu ce e mai bine de făcut”.