Curtea Supremă din Brazilia judecă scandalul în care este introdus fostul preşedinte Lula

0
361

Nu mai puţin de 38 de acuzaţi trebuie să răspundă pentru delapidare, corupţie pasivă şi activă, spălare de bani în Brazilia şi străinătate şi conspiraţie criminală. Potrivit acuzaţiilor, „şeful organizaţiei criminale” este fostul ministru şi şef de cabinet al preşedintelui Lula (foto), Jose Dirceu. Alături de acesta mai figurează Jose Genoino, fostul preşedinte al Partidului Muncitorilor (PT), stânga, Delubio Suarez, fostul trezorier al PT, şi Duda Mendonca, mentor al campaniei electorale prezidenţiale din 2002. Cazul datează din iunie 2002. Omul prin care scandalul a eclozat se numeşte Roberto Jefferson. El era deputat şi preşedinte al Partidului Muncii Brazilian (PTB), centru, membru al coaliţiei guvernamentale. Atacat de Jose Dirceu, acesta l-a denunţat de luare de mită, comisioane ilegale, vărsate de PT aleşilor majorităţii, Partidului Liberal, al vicepreşedintelui Jose Alencar, sau Partidului Progresist, în schimbul susţinerii lor în Congres. El a găsit un cuvânt pentru a descrie aceste plăţi repetate: mensalao (plată mare lunară). Declaraţiile sale au declanşat o furtună. Media s-a năpustit împotriva PT, multă vreme „cavalerul alb” al politicii braziliene. Poliţia federală a pornit ancheta, Ministerul Public de asemenea, însă Congresul nu s-a implicat. De-a lungul lunilor, doar presa a mai susţinut interesul pentru această poveste. Fostul preşedinte Lula a negat, apoi a minimalizat afacerea. Povestea s-a complicat însă în momentul în care s-a aflat de datoriile acumulate de PT şi aliaţii lor în campania din 2002. Pentru găsirea de fonduri, întreprinderile publice şi bugetare s-au implicat. Operatorul pentru publicitate, Marcos Valerio, a fost depăşit de evenimente. Banii tranzitau Banca Rurală pentru a scăpa de controlul Băncii Centrale. Duda Mendonca îi dirija spre conturi off-shore. Preşedintele Lula a acceptat, în cele din urmă, înlocuirea lui Jose Dirceu din fruntea Guvernului cu Dilma Rusself, pe atunci necunoscută marelui public. Pentru a evita scandalul, mai mulţi deputaţi au demisionat. Roberto Jefferson şi Jose Dirceu au fost privaţi de drepturi politice până în 2015 şi aşteaptă vertictul justiţiei. PT este zguduit. Baza sa catolică sau protestantă digeră greu scandalul. Mulţi militanţi sunt uluiţi. Ei nu erau pregătiţi să admită că PT a devenit un partid ca celelalte, gata de trucuri pentru a accede la putere şi a o conserva. Tarso Genro, fost primar PT de Porto Alegre, fost ministru al Justiţiei şi Educaţiei, actual guvernator al statului Rio Grande do Sul, estimează că mensalao este o piatră de hotar în istoria PT. Cu toate acestea, Jose Dirceu, în continuare influent în PT, şi mulţi dintre liderii săi, consideră că mensalao este o invenţie a media. Strategia apărării PT constă în răspunsurile trezorierului Delubio Suarez, un om fără anvergură politică, care a acceptat să poarte pălăria loialităţii faţă de colegii săi. Preşedintele ţării, Dilma Rusself, în revanşă, a câştigat în imagine, separându-se deja de 6 miniştri de la investirea sa, în ianuarie 2011. Mai sunt şi alte detalii. Tarso Genro este sigur pe el când afirmă: „Ceea ce putem învăţa de la mensalao este o nouă cultură politică în construirea de alianţe care nu trebuie să răspundă doar nevoilor imediate, ci să aibă baze programatice şi, mai ales, etice şi politice foarte solide”. Verdictul Curţii Supreme de Justiţie este aşteptat înaintea alegerilor din luna octombrie.