Remiză cu leşii, la final de stagiu

0
521
Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 3-3, cu Legia Varşovia, în ultimul amical din Austria
În ultimul meci din stagiul din Austria, „U” Craiova a întâlnit vicecampioana Poloniei, Legia Varşovia, cu care a terminat la egalitate, scor 3-3. Leşii au deschis scorul prin Jodlowiecz, cu o lovitură de cap, la o fază fixă. Până la pauză, oltenii au întors rezultatul. Bancu a egalat, după ce portarul polonez a respins şutul lui Bărbuţ. Acelaşi Bărbuţ a creat faza din care Mihai Roman a marcat pentru 2-1. În partea secundă, Legia a avut o bară, apoi a egalat dintr-o lovitură executată magistral, la vinclu, de Carlitos. Albanezul Qaka a obţinut un penalty, transformat de Mihai Roman, dar tot dintr-o lovitură de pedeapsă au egalat apoi polonezii, autor Kulenovic. Alb-albaştrii au contestat decizia acordării penalty-ului, mai ales că asistentul ridicase steagul pentru a semnaliza ofsaid la acea fază. De asemenea, peste câteva minute, centralul a scos în afara careului un fault pentru care Ştiinţa trebuia să primească lovitură de pedeapsă.
Cornel Papură a început cu echipa pe care o va alinia în primul meci oficial, pe 11 iulie, cu FC Sabail, în prima manşă a turului I preliminar din Europa League. Astfel, în primul 11 nu a apărut niciun jucător under 21, în condiţiile în care în Liga I echipele sunt obligate să alinieze la start doi „juniori”. Cu Legia, Papură a utilizat jucătorii: Pigliacelli – Martic, Kelic, Acka, Bancu – Qaka, Ivanov, Mateiu (75 M. Şerban) – Bărbuţ, Roman, Vătăjelu.
Formaţia poloneză, pregătită de Aleksandar Vukovic, a folosit formula: Majecki – Vesović (Stolarski 79), Remy, Wieteska, Jędrzejczyk – Martins (Agra 79), Jodłowiec (Gvilia 65) – Novikovas (Kostorz 46), Carlitos (Cafu 65), Nagy (Kwietniewski) – Sanogo (Kulenović 65).
În celelalte amicale, Craiova a remizat cu ruşii de la Orenburg, 1-1, şi cu azerii de la Qarabag, 0-0, şi a pierdut cu 3-1 în faţa cehilor de la Plzen şi 4-0 în faţa campioanei Ungariei, Ferencvaros Budapesta. 
Papură: „Suntem pregătiţi să începem bine”
Cornel Papură a subliniat că arbitrul a dezavantajat echipa sa şi a tras concluziile acestui stagiu de pregătire: „Un meci împotriva unei echipe bune, care are mai mare coeficient la  tragerea la sorţi a primului tur preliminar al Europa League. Am arătat multe lucruri bune, trebuie să continuăm pe această pantă. Păcat de deciziile de arbitraj, au influenţat rezultatul, au iritat ambele echipe, noi meritam să câştigăm.  Noi aşteptăm de la fiecare jucător să înscrie, Roman şi-a făcut treaba în meci, e bine că marchează şi capătă încredere. Nimic anormal în acest cantonament, ceea ce mă bucură că am jucat împotriva unor adversari puternici şi am văzut care este potenţialul nostru. Astăzi am arătat bine în faţa Legiei. Meciurile oficiale sunt de altă factură, apar emoţii, presiune, dar suntem pregătiţi să facem un campionat bun şi să începem bine în meciul din deplasare cu Sabail”.
Bogdan Vătăjelu a adăugat: „A fost un meci tare, ne aşteptam să fie, fiindcă Legia este o echipă foarte bună, care în ultimii ani a jucat în grupele Europa League sau Champions League. Suntem la final de cantonament şi se simte oboseala, dar eu sunt mulţumit de modul cum am jucat şi cred că puteam să câştigăm la două goluri diferenţă. Echipa este omogenă, chiar dacă am fost 3 jucători noi în primul 11. S-a lucrat mult la partea tactică la antrenamente, ni s-a cerut să fim agresivi, suntem şi pregătiţi fizic, mai puţin eu, fiindcă am ajuns mai târziu. Trebuie să fim încrezători şi să ne gândim la meciul din Europa League. Ca fi un meci diferit, fiindcă jucăm pe sintetic, unde nu suntem obişnuiţi, aşa că va fi o problemă, dar dacă suntem concentraţi putem câştiga în Azerbaidjan”.
Delegaţia alb-albastră a decolat ieri după-amiază de pe Aeroportul Franz Josef Straus din München cu o cursă Lufthansa care a aterizat la Bucureşti. De acolo, Bancu & co. s-au deplasat cu autocarul până la Craiova, urmând să primească două zile libere. Jucătorii Universităţii Craiova se vor întoarce sâmbătă după-amiaza la antrenamente şi vor intra pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru duelul din Europa League cu Sabail, programat joi, 11 iulie, de la ora 19, ora României. Sunt şanse foarte mici ca meciul din Azerbaidjan să fie transmis în România, deoarece posturile din zonă nu sunt interesate să difuzeze jocul.