Grâul şi copii!

0
716

Bogăţia acestei veri, deloc ca altele, ar putea fi exprimată, în culori vii, referirile vizând producţia mare de grâu, care se prefigurează potrivit evaluărilor optimiste ale specialiştilor. Se vorbeşte de o vară de poveste, în marea câmpie a Doljului, de ani buni într-o altă civilizaţie, dacă vremea nu va poticni ritmul celei mai importante lucrări agricole tradiţionale prin părţile locului. Fiindcă deocamdată grâul se strânge, din zorii zilei până la lăsarea întunericului, Doljul aspirând la un „top 5” al judeţelor cerealiere ale ţării. Cât de importantă, pentru economia ţării, este producţia de grâu, vegheată în aceste zile şi mângâiată cu privirea, înaintea intrării în lan a combinelor, nu mai trebuie spus. Din păcate s-a făcut praf emoţia de altădată, la acest mare ritual, dar lucrurile stau identic şi la alţii. Care însă cel puţin nu rămân indiferenţi. Cu producţii medii, sensibil peste cinci tone la ha, pe 150.000 ha cultivate, Doljul şi-ar putea depăşi deja recorduri anterioare, de peste 750.000 tone grâu. Graţie competenţei fermierilor, tehnologiilor moderne, utilajelor performante din dotare, condiţiilor pedoclimatice. O bogăţie reală, mai mare, indiscutabil decât cea despre care vorbeam este însă alta, inegalabilă, fabuloasă, mai valoroasă decât orice mină de aur: copiii Doljului. 400 de copii-minune de liceu şi gimnaziu, precum şi îndrumătorii acestora, cu rezultate deosebite la olimpiadele şcolare, naţionale (locurile I, II şi III) au primit, recent, premii consistente din partea Companiei Casa Noastră, prin programul Olimpia. I-am mai prezentat numele omului de mare calibru uman, care a avut această disponibilitate: Ştefan Cherciu. Un ahtiat al performanţei şi excelenţei şcolare. Reiterăm: 400 de copii – dotaţi şi superdotaţi – din reţeaua şcolară doljeană s-au afirmat în competiţii naţionale, anunţând că ziua de mâine poate conta pe aportul lor. Şi îndrăznim să credităm că lângă aceştia mai sunt pe puţin alţi 400, dacă nu mai mulţi, la fel de dotaţi. Mediile de admitere în colegiile naţionale, emblematice ale Craiovei, ni se spune, vor fi extrem de ridicate. Fireşte, nu vor lipsi discuţiile (fără soluţie!), dar liceele craiovene de tradiţie vor fi infuzate cu foarte mulţi copii dotaţi. Se vorbeşte despre aur. Sunt oameni care au avut, sau numai au văzut aur şi vorbesc despre el. Cât au putut să aibă, cât au putut să vadă? Încă odată mă întorc şi spun: noi avem aur, şi încă mult. Grâul şi copiii sunt marea bogăţie a noastră în această vară, care ne încarcă, dincolo de angoasele de tot felul, cu o lăuntrică satisfacţie, inefabilă, aceea că aparţinem funciarmente Doljului. Pământ miraculos. Lume interesantă, care niciodată nu a dus lipsă de valori intelectuale şi de ce nu, repere morale.