Două zile nițel mai răcoroase, după care se reîntorc căldurile care vor continua să ne dea bătăi de cap aproape toată luna iulie. Vestea bună este că, în următoarele zile, nu vom mai trece printr-un maxim de caniculă de peste 38 de grade Celsius, cât s-a înregistrat marțea trecută, când a fost considerată cea mai toridă zi de până acum.
Vara este lungă și foarte călduroasă, dar este fragmentată și cu mici „reprize” de răcoare. După zilele caniculare de până acum, când aerul fierbinte a pârjolit în special localitățile din sudul județului, urmează și două zile în care temperaturile mai coboară nițel. Meteorologii spun că sunt așteptate și ploi rapide, de vară, cu descărcări electrice, care vor veni îndeosebi în partea a doua a zilei.
O repriză de răcoare
Astăzi și mâine, sunt așteptate temperaturi de până la 34 de grade Celsius, cele mai mari valori urmând să se înregistreze în sud-vestul regiunii. În cursul nopții de joi spre vineri, vor coborî, totuși, până la 20 de grade Cesius și chiar 14 grade Celsius, în zonele de munte. „Per ansamblu, vremea se menține caldă, local călduroasă, în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și noaptea, când local vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului”, a precizat Mihaela Brâncuș, meteorolog în cadrul Centrului Meteorologic Regional Oltenia. Tot în aceste două zile, specialiștii avertizează că este posibil să se producă și grindină, în anumite zone. „Izolat, cantitățile de apă vor fi însemnate și vor fi condiții de grindină”, a menționat meteorologul Mihaela Brâncuș.
Canicula revine în week-end
De sâmbătă, vremea se încălzește din nou, devenind caniculară, în special în sudul și vestul regiunii, unde disconfortul termic va fi accentuat. „Cerul va fi variabil, nu ne așteptăm la precipitații, cu excepția zonelor de munte unde vor fi averse și descărcări electrice”, mai spun meteorologii de la Centrul Regional Oltenia.
Vremea se menține caldă și duminică, ba chiar va fi caniculară în sudul regiunii. „Cerul va prezenta înnorări accentuate după-amiaza, în zona de munte, iar noaptea și în restul regiunii unde local vor fi descărcări electrice”, a atenționat Mihaela Brâncuș. Temperaturile maxime din aceste două zile de week-end vor fi cuprinse între 31 și 35 de grade Celsius. Comparabil, cel mai mare prag al căldurii a fost atins marțea trecută când temperaturile au urcat până la 38 de grade Celsius, la Calafat și Bechet.
Medicii recomandă evitarea plimbărilor
Pacienţii cu boli cronice, cum sunt cele cardiovasculare şi pulmonare, vârstnicii şi copiii sunt categoriile de persoane care sunt considerate cele mai vulnerabile în cazul caniculei. Medicii recomandă ca, atunci când sunt anunțate temperaturi foarte mari, caniculare, să nu iasă în soare în intervalul de timp 9.00 – 18.00. Dacă totuşi trebuie să ieşim, este important să avem la noi o sticluță cu apă. Hainele trebuie să fie și ele subţiri, fabricate din ţesături naturale şi deschise la culoare, iar capul trebuie protejat cu pălărie sau şepcuță. Ochelarii de soare, de preferat cei cu lentile polarizate, sunt de asemenea importanţi. Medicii mai spun că trebuie consumată o cantitate mai mare de apă, de cel puţin trei litri pe zi. De asemenea, mâncărurile copioase trebuie să fie evitate, deoarece grăbesc deshidratarea.
Aerul condiționat, setat între 21-25 grade Celsius
Dacă intrăm într-un spaţiu cu aer condiţionat, temperatura între cele două medii nu trebuie să difere cu mai mult de 5 grade Celsius. În caz contrar, medicii avertizează că există riscul ca organismul să intre în şoc termic, prin contracţia bruscă a vaselor de sânge. Temperatura optimă din interior trebuie să fie cuprinsă între 21 și 25 grade Celsius, iar umiditatea să se încadreze între 60-70%. Este necesar ca aparatul de aer condiționat să fie curățat și dezinfectat, în special filtrele instalației, cu produse speciale anticiuperci și cu proprietăți antibacteriene, pentru că pot afecta sistemul respirator.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord