S-a terminat evaluarea, începe admiterea în liceu

0
397

S-a terminat Evaluarea Naţională, s-au afişat rezultatele, iar de ieri a început înscrierea la licee. Au fost oferite, de către conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, ultimele detalii referitoare la rezultatele obţinute de absolvenţii clasei a VIII-a şi au fost făcute cunoscute primele date ale înscrierii în învăţământul „dual”.

eleviAşa cum am mai prezentat, după finalizarea contestaţiilor, procentajul de promovabilitate la Evaluarea Naţională a crescut de la 69,97 % la 70,11%, iar 511 de medii au fost mărite. «În anul 2016, am avut 69, 30% promovabilitate, ceea ce înseamnă că avem o creştere în 2017. De asemenea, anul trecut am avut patru note generale de 10, iar acum avem 11. Dacă vorbim de contestaţii, acestea au fost în număr de 773 (471 la Limba română). A fost o situaţie deosebită la Moţăţei, unde, înainte de contestaţii, nu era nici un promovat, iar după a am avut trei elevi care au obţinut media minimă. Cele mai multe contestaţii au fost la „Fraţii Buzeşti” (67 la Limba română şi 46 la matematică), pe locurile următoare fiind Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” (21, respectiv 10) şi Şcoala Gimnazială „Elena Farago” (23 – 8)», a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Liceul Tehnologic Auto – locuri ocupate în totalitate la învăţământul „dual”

De ieri, a început înscrierea la liceu, pe baza notelor obţinute de elevi şi de opţiunile lor. „În urma Evaluării Naţionale, elevilor de clasa a VIII-a nu li s-au terminat emoţiile. Ei vor opta pentru un loc la liceu, înscriindu-se la acesta, pe baza opţiunilor. Între 3 – 6 iulie va avea loc înscrierea computerizată, împreună cu părinţii şi dirigenţii, iar în perioada 4 – 7 iulie va avea loc verificarea de către părinţi şi candidaţi a listelor şi corectarea eventualelor greşeli, pe 8 iulie fiind termenul limită de transmitere a datelor, iar pe 12 iulie va avea loc repartizarea computerizată”, a mai menţionat Monica Leontina Sună.

Dacă tot vorbim de admiterea în liceu, putem aminti şi de noua formă de învăţământ, cel „dual”, cel în care societăţi economice se implică în procesul de învăţământ al elevilor. „Pentru anul şcolar viitor avem patru unităţi implicate: Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Liceul „Matei Basarab” şi Liceul Tehnologic Auto. La această oră, singurul care are locurile ocupate, fără a mai fi nevoie de examene suplimentare, este Liceul Tehnologic Auto (24 de operatori la maşini cu comandă numerică, 15 pentru sudor şi 15 lăcătuş construcţii mecanice şi utilaj tehnologic)” – Monica Sună.

În celelalte cazuri, situaţia este următoarea: câte 14 locuri de bucătar şi ospătar, cu 13, respectiv unul înscrişi, dar partenerii vor organiza două probe suplimentare (scris şi oral), indiferent de numărul celor înscrişi; Colegiul „Ştefan Odobleja” – 14 locuri pentru mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice, câte zece pentru zidar, dulgher, fierar betonist – 26 de cereri pentru prima ocupaţie, una pentru cea de-a doua: în acest caz va avea loc un examen suplimentar; Liceul „Matei Basarab” – câte 14 locuri pentru instalator tehnico-sanitar şi încălzire termică, cu opt, respectiv trei doritori.