Iohannis: Sunt foarte mulţumit de activitatea Parchetului General şi a DNA

0
418

presedintePreşedintele Klaus Iohannis a declarat că este foarte mulţumit de activitatea Parchetului General şi a DNA şi a precizat că a luat act de faptul că ministrul Justiţiei a solicitat o inspecţie de management la cele două instituţii.

“Am fost informat despre aceste abordări media (n.r. — înregistrările cu procurorii) şi cred că este bine să se verifice. Din informaţiile mele, se fac verificări şi în interiorul DNA. De asemenea, CSM se ocupă de anumite aspecte şi am luat act de faptul că ministrul Justiţiei a solicitat o inspecţie de management atât la Parchetul General, cât şi la DNA. Aceste demersuri vor clarifica toate aceste aspecte. În ceea ce priveşte activitatea şi a Parchetului General şi activitatea a DNA, eu m-am exprimat în mai multe rânduri şi pot să repet — eu sunt foarte mulţumit de activitatea acestor instituţii şi de activitatea conducerilor acestor instituţii. Am auzit prea multe aşa zise interceptări, ascultări, interpretări ca să mai cred în ele. Cei îndrituiţi de lege să verifice aceste lucruri vor face verificările de rigoare şi la final vom afla cu toţii care este adevărul”, a arătat şeful statului.

Întrebat dacă ar trebui suspendată din funcţie şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele a spus: “Nu văd niciun motiv de suspendare”. “Aştept cu mare interes concluziile verificărilor care se fac instituţional. (…) Când vom avea o concluzie, discutăm pe ea”, a adăugat el.

Întrebat dacă nu este cumva afectat statul de drept în condiţiile în care a izbucnit un scandal în DNA, preşedintele a negat: “Nu. Nu cred că este afectat statul de drept”.