Amenzi pentru şoferii şi pietonii indisciplinaţi

0
413

rutieraPoliţiştii rutieri craioveni au organizat, la acest sfârşit de săptămână, în municipiul Craiova o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto. De asemenea, nici pietonii nu au fost omişi de către oamenii legii, poliţiştii rutieri acţionând şi pentru conştientizarea acestora cu privire la importanţa respectării normelor rutiere referitoare la traversarea străzilor. „În cadrul acestor activităţi, poliţiştii au constatat 153 de abateri de natură contravenţională, pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi în valoare de peste 20.000 lei. Dintre acestea, 16 sancţiuni au fost aplicate unor conducători auto care au circulat cu viteză neregulamentară, iar alte 58 de sancţiuni au fost aplicate unor pietoni care au traversarat neregulamentar străzile”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. De asemenea, oamenii legii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 13 permise de conducere.