Butcher: Visa Waiver nu e o ofertă pentru ţările partenere, trebuie respectate cerinţele

0
400
Duane Butcher

Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că înţelege frustrarea românilor privind vizele, dar includerea în programul Visa Waiver nu este o ofertă pentru ţările partenere, ci se bazează strict pe respectarea cerinţelor legislaţiei americane. „Înţeleg că poate e o frustrare în rândul românilor şi oficialilor de aici, dar e important de amintit că nu vorbim de un mod de a judeca o ţară, nu e o ofertă pe care o facem partenerilor cei mai buni. Legislaţia are cerinţe foarte precise care trebuie îndeplinite şi în privinţa unora dintre acestea, cum ar fi combaterea terorismului şi cooperarea pe probleme de securitate, România a făcut progrese importante, dar ceea ce e necesar acum este reducerea acestei rate de refuz şi modificarea legislaţiei pentru a face criteriile ceva mai accesibile”, a afirmat oficialul american în interviu.  Butcher a arătat că rata de refuz a solicitărilor de viză din România a scăzut constant în ultimii ani, până la 17% în 2012, iar criteriul privind procentul de 3% care trebuie atins în baza legislaţiei actuale ar putea fi modificat prin adoptarea de Congres a modificărilor susţinute de administraţia Obama, el evitând însă să indice o dată posibilă pentru adoptarea legii. De asemenea, oficialul american afirmă că SUA urmăresc „cu mare atenţie” procesul de revizuire a Constituţiei şi că, indiferent de modificările aduse, trebuie avute în vedere respectarea statului de drept, întărirea instituţiilor statului şi continuarea luptei anticorupţie. Butcher a reafirmat, în interviul acordat cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a SUA, care este astăzi, că respectarea statului de drept şi transparenţa sunt importante pentru investitorii americani, la fel ca şi predictibilitatea şi stabilitatea mediului de afaceri, el adăugând că partea americană are aşteptări privind respectarea recomandărilor din ultimul raport MCV al Comisiei Europene.

Potrivit lui Duane Butcher, numele noului ambasador american la Bucureşti va fi anunţat de către Casa Albă în următoarele săptămâni. „Chiar nu ştiu cine va fi noul ambasador. În mod sigur Casa Albă va face acest anunţ şi mă aştept ca în câteva săptămâni să apară acest nume pe care, repet, nu îl cunosc. Este un proces de câteva luni de la nominalizarea unui ambasador până la venirea la post. Şi eu îmi doresc să avem cât mai repede un nou ambasador aici în Bucureşti”, a spus Butcher în interviul acordat Mediafax. De asemenea, el a afirmat că speră într-o „reprezentare oficială adecvată” a părţii americane la evenimentul de inaugurare a lucrărilor de pe şantierul de la baza Deveselu, care va avea loc în perioada următoare. „Aveţi dreptate când spuneţi că scutul antirachetă este o parte importantă a parteneriatului nostru strategic şi o parte a programului nostru de a proteja Europa de atacuri cu rachete balistice. Şi sperăm că vom avea o reprezentare oficială adecvată la ceremonia de inaugurare de la Deveselu, deşi nu putem spune cine va fi”, a menţionat oficialul american.