Plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg a respins demersurile demagogice ale europarlamentarilor PDL care au încercat să introducă în dezbaterea PE, într-un mod profund denaturat, situaţia politică din România. Culmea este că cei de la PDL cereau o dezbatere cu privire la derapajele de la democraţie şi încălcări ale libertăţii presei, uitând că cel care a încercat includerea acesteia în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) ca vulnerabilitate a statului român a fost preşedintele Traian Băsescu, iar ei au făcut scut în jurul acestuia subiect de fiecare dată când s-a încercat a fi dezbătut.
Conform eurodeputatului Victor Boştinaru, “ieri (n.r. – luni, 2 iulie), PDL nu a ratat ocazia de a se face de râs în Parlamentul European solicitând organizarea unei dezbateri privitoare la situaţia din România. Prin vocea lui Theodor Stolojan, PDL a acuzat pretinse derapaje de la funcţionarea democratică a instituţiilor din România şi aşa-zise încălcări ale libertăţii presei de guvernul USL. Dincolo de respingerea clară de plenul PE a solicitării PDL-iste, domnul Stolojan şi PDL-ul dovedesc că suferă de o amnezie de netratat. Cine să-l creadă pe domnul Stolojan în Parlamentul European când domnia sa a condus personal invazia PDL în Comisia de Petiţii care discuta cazul referitor la includerea libertăţii presei ca ameninţare la securitatea naţională? Cine poate să parieze pe ataşamentul democratic al lui Stolojan şi PDL când, în timpul dezbaterii privitoare la libertatea presei sau constituţia din Ungaria, Theodor Stolojan şi trupa PDL au fost vajnicii susţinători ai lui Viktor Orban? Episodul de ieri, dincolo de ridicolul situaţiei, arată deruta care a cuprins PDL-ul”. Solicitarea făcută de europarlamentarii PDL a avut doar susţinerea Grupului PPE, la care sunt afiliaţi.
Au încercat să închidă petiţia pentru libertatea presei
Trebuie reamintit comportamentul celor de la PDL de-a lungul acestor ani cu privire la libertatea presei din România, pentru a vedea cât a fost de făţarnic demersul lor de luni, din Parlamentul European. În Comisia PETI s-au dezbătut, pe 2 decembrie 2010, petiţiile împotriva includerii în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) a presei ca vulnerabilitate a statului român, înaintate de Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, precum şi de un grup de jurnalişti din cadrul trustului Intact. Conform regulamentului Comisiei PETI, cele două petiţii distincte au fost discutate împreună. La acea dată, petiţiile au fost declarate închise cu votul a 16 eurodeputaţi PPE, majoritatea din PDL, deşi acest grup avea dreptul doar la 12 membri în Comisia de Petiţii. Mai mult decât atât, conform Regulamentului Parlamentului European, ca votul să fie valabil, PDL avea nevoie de 18 voturi, reprezentând jumătate plus unu din numărul membrilor Comisiei. În data de 25 ianuarie 2011, preşedinta Comisiei PETI, eurodeputata Erminia Mazzoni, a anunţat că petiţiile jurnaliştilor români care reclamau introducerea presei în Strategia Naţională de Apărare ca vulnerabilitate a statului român, au fost redeschise. Decizia redeschiderii petiţiilor a fost luată în unanimitate la nivelul coordonatorilor tuturor Grupurilor Politice, după ce Conferinţa Preşedinţilor Parlamentului European a decis pe 15 decembrie să recomande negocieri pentru soluţionarea contestării votului.
Europarlamentarii PPE nu au vrut să discute cu reprezentanţii presei din România
Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European (PETI) s-a aflat într-o vizită oficială de documentare în România, în perioada 23-26 noiembrie 2011. Conform agendei preliminare a vizitei, eurodeputaţii conduşi de Erminia Mazzoni (PPE), preşedintele Comisiei PETI, s-au întâlnit cu principalii petiţionari români. Cu cei care se opuneau proiectul minier de la Roşia Montană, cu cei care reclamau încălcarea legislaţiei europene privind mediul în regiunea Dobrogea, cu cei care atrăgeau atenţia asupra impactului potenţial al parcurilor eoliene asupra siturilor Natura 2000 sau situaţia cailor sălbatici din pădurea Letea. Nu în ultimul rând, pe agenda europarlamentarilor din Comisia PETI se afla o discuţie a petiţiilor privind libertatea presei din România. Delegaţia cuprindea nouă membri ai Parlamentului European, din aproape toate grupurile politice. În fruntea delegaţiei se afla preşedinta Comisiei PETI, eurodeputata Erminia Mazzoni, din partea PPE, grupul politic din care face parte şi PDL. Majoritari în această delegaţie erau tot europarlamentarii PPE. De la socialişti şi liberali erau prezenţi doar patru eurodeputaţi, printre care şi social-democratul Victor Boştinaru şi liberala Adina Vălean. În momentul în care trebuia să înceapă dezbaterea cu jurnaliştii români, eurodeputaţii PPE şi cei de la grupul Verzilor, în frunte cu preşedinta Comisiei PETI, italianca Erminia Mazzoni, s-au ridicat şi au ieşit din sala unde, până în urmă cu un sfert de oră, discutaseră cu petiţionarii care reclamau abuzurile din Dobrogea. Chiar şi translatorii părăsiseră cabinele de unde se făceau traducerile. Jurnaliştilor români li s-a comunicat că europarlamentarii PPE nu fuseseră informaţi şi despre existenţa unei astfel de dezbateri. Greu de crezut, pentru că, aşa cum spuneam, chiar preşedinta Comisiei PETI, membră a PPE, a dispus redeschiderea petiţiei ziariştilor din România care reclamau abuzurile actualei puteri asupra mass-media şi încercările repetate ale regimului Traian Băsescu de a limita libertatea de exprimare.