Nou preşedinte la Banca Mondială

0
309
Jim Yong Kim

Luni şi-a preluat „cu umilinţă”, oficial, funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale, americano-coreeanul Jim Yong Kim, angajându-se să susţină „persoanele care trăiesc în sărăcie”, într-un moment „crucial” pentru economia mondială. Zgârcit în declaraţii publice, după nominalizarea, la mijlocul lunii aprilie, acest medic şi antropolog în vârstă de 52 de ani a promis, în cursul unei alocuţiuni la sediul Băncii Mondiale din Washington, că îl va continua pe predecesorul şi compatriotul său, Robert Zoellick. Numit pentru un mandat de cinci ani, el s-a angajat să continue activitatea Băncii Mondiale „în parteneriat cu guvernele, organizaţiile societăţii civile, sectorul privat şi mai ales persoanele care trăiesc în sărăcie”. „Am venit cu umilinţă şi motivaţie (…). Aştept cu nerăbdare să trec la treabă”, a mai spus el, înainte de a dispărea din faţa ziariştilor. „Există o cantitate enormă de informaţii de digerat” a mai menţionat acesta la o altă întâlnire cu ziariştii. Ales de preşedintele Barack Obama, Jim Yong Kim a fost desemnat în fruntea Băncii Mondiale după o concurenţă inedită cu un alt candidat, ministrul de Finanţe nigerian, Ngozi Okonjo-Iweala, ceea ce a impus o selecţie transparentă. Potrivit unei reguli nescrise, americanii desemnează preşedintele Băncii Mondiale, în timp ce conducerea Fondului Monetar Internaţional este rezervată unui european. În cursul întâlnirii cu presa, Kim a răspuns criticilor prin a spune că este „foarte mândru” de a fi participat la primele alegeri „disputate” din istoria Băncii Mondiale. Directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, i-a adresat „calde felicitări”, adăugând, într-un comunicat, că cele două instituţii „colaborează strâns împreună”. Jim Yong Kim a justificat ascensiunea sa în fruntea Băncii Mondiale, o multinaţională care contează pe 187 state membre, afirmând că el a petrecut „cea mai mare parte a vieţii între oamenii cei mai săraci din lume”. Născut la Seul, înainte de a emigra în SUA, la vârsta de 5 ani, şi-a dedicat cea mai mare parte din carieră cercetării, inclusiv asupra tuberculozei şi SIDA, înainte de acţiuni umanitare. Din 2009 a prezidat prestigioasa universitate Darmouth, în New Hampshire (nord-estul SUA). Printre primii săi paşi pe scena mondială, Kim a adus un omagiu predecesorilor săi lansând un apel urgent ţărilor europene de a acţiona împotriva crizei şi de a evita ca ţările sărace să sufere în continuare. „Este urgent ca ţările europene să ia măsurile necesare pentru a readuce stabilitatea, deoarece acţiunile lor au impact asupra creşterii în toate regiunile lumii” a detaliat acesta într-un comunicat. Organizaţia non-guvernamentală Oxfam i-a cerut să acţioneze rapid, pentru a proteja ţările sărace de impactul crizei datoriilor din Europa. Creată precum sora sa, Fondul Monetar Internaţional, la Conferinţa de la Bretton Woods, SUA, în 1946, Banca Mondială afişa, la sfârşitul lunii iunie 2011, credite în sumă de 258 miliarde euro.