Ce schimbări propune proiectul noii Legi a Sănătăţii

0
375

Ministerul Sănătăţii a publicat, ieri, în dezbatere publică proiectul pentru noua Lege a Sănătăţii. Principalele modificări aduse vizează reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate, organizarea şi funcţionarea spitalelor, precum şi creşterea controlului calităţii serviciilor. Autorităţile au anunţat, totodată, că intenţionează să reducă dezechilibrul financiar existent în sistemul sanitar.

În ceea ce priveşte schimbările preconizate în cadrul sistemului de asigurări obligatorii de sănătate, iniţiatorii proiectului propun ca acestea să poată fi încheiate fie la o societate de asigurări, fie la o societate mutuală de asigurări. Persoanele scutite de la plata contribuţiei vor fi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la vârsta de 18 ani şi până la 26 de ani, numai dacă sunt elevi – inclusiv absolvenţii de liceu până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni – ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă. În categoria celor scutiţi intră şi tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Trei pachete de servicii de sănătate

Sistemul de asigurări va fi structurat pe trei mari pachete de servicii. Pachetul de servicii de sănătate de bază este cel de care beneficiază asiguratul care îşi plăteşte contribuţia. Al doilea tip este Pachetul minimal de servicii de sănătate ce are în componenţă servicii de sănătate finanţate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, inclusiv pentru urgenţele medico-chirurgicale, şi se adresează celor care nu sunt asiguraţi. În fine, există şi un al treilea pachet, cel social de servicii de sănătate, care se va acorda asiguraţilor cu venituri mici şi persoanelor asistate social, pentru servicii de sănătate cu risc funcţional sau vital, altele decât cele din pachetul de bază, decontate de la bugetul de stat. Pe lângă acestea, se poate opta, suplimentar, pentru un pachet de asigurări facultative de sănătate. Este vorba de un sistem prin care se constituie un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de persoane expuse la producerea riscului de îmbolnăvire, care nu este acoperit de asigurările obligatorii.

O altă noutate constă în dreptul de a alege atât asigurătorul, cât şi furnizorii de servicii de sănătate autorizaţi, pe care îi vor găsi pe lista asigurătorului.

Tot odată cu adoptarea acestui proiect de lege, Casele de asigurări de sănătate se vor transforma în societăţi mutuale de asigurări de sănătate. Fiecare asigurat se înscrie într-o astfel de asociaţie, la alegere. Astfel, cele 42 case se vor transfera în 8-10 societăţi mutuale de asigurări, urmând ca, începând de anul viitor, cetăţenii să poată să înscrie adeziunile. Asiguratul se poate înscrie fie la o societate mutuală de asigurări de sănătate, fie la un asigurător privat. Şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se va transforma în Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate (ANRAOS).

Se introduce coplata

Autorităţile intenţionează să introducă şi coplata. Aceasta este o sumă fixă ce trebuie plătită de asigurat pentru a putea beneficia de serviciile de sănătate din pachetul de bază, încasată suplimentar de furnizor faţă de suma decontată din fond. Proiectul prevede o serie de categorii ce vor fi scutite de la coplată. Printre acestea, pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 740 lei pe lună şi femeile însărcinate şi lăuzele – pentru servicii de sănătate în legătura cu sarcina şi lăuzia. O categorie importantă scutită de la plata acestei contribuţii este cea a bolnavilor cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate ale Ministerului Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse. Şi copiii până la vârsta de 18 ani vor beneficia de scutire. La fel tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenţii, dacă nu realizează venituri din muncă.

Spitalele devin unităţi nebugetare

Noul proiect de lege a Sănătăţii anunţă schimbări esenţiale şi pentru unităţile sanitare cu paturi. Astfel, spitalele vor fi organizate în unităţi nebugetare şi vor avea libertatea să facă angajări şi să ofere salarii în funcţie de competenţă. Spitalele vor putea fi publice, private şi publice cu structuri în care se desfăşoară activitate privată. Acestea vor avea obligaţia să acorde primul ajutor de urgenţă medical, în funcţie de competenţă, oricărei persoane care se prezintă în unitate. De asemenea, spitalele publice se pot organiza ca instituţii de sănătate autonome financiar, care nu se încadrează în categoria instituţiilor publice bugetare. Iniţiatorii proiectului susţin că se vor păstra formele de organizare de tipul institut, spital universitar sau spital clinic.