Real Madrid: Căsătoria pe care o aştepta toată lumea

0
192

Aşadar, ceea ce se ştia s-a oficializat. Kylian Mbappe a intrat în sfârşit în Casa Albă, care îl jinduia încă din 2017. „De data aceasta internaţionalul francez nu a mai rămas pe peron, urcând în trenul care trece o singură dată prin staţia în care se află un jucător de mare valoare”, rezumă So Foot. Dincolo de urările de circumstanţă, din partea noilor coechipieri, întrebarea care stă pe buzele tuturor este următoarea: chiar avea nevoie Real Madrid de un jucător cu statutul lui Kylian Mbappe? Întrebarea pare amuzantă, când toate echipele de pe planetă şi-ar dori să-l aibă în lot. Doar că Real Madrid, câştigătoare a celui de al 15-lea trofeu al Ligii Campionilor, nu este o echipă ca celelalte. Şi Kylian Mbappe va trebui să înfrunte acum realitatea dură a regatului Galacticilor, legea de fier a acestui club devorând campioni, titluri, aventuri sportive. Numărul 10 va trebui să înveţe modestia şi gustul pentru efort. În acest templu al performanţei şi al jocului frumos, care este Real Madrid, nimeni nu este scutit de muncă, de sarcini duble, indiferent de statutul său. Jcătorii câştigă strângând din dinţi într-o risipă de energie, care surprinde cei mai experimentaţi observatori. L’Equipe îl concediază pe Mbappe din fotbalul francez şi anunţă rece, sub titlul „Hala Mbappe” sosirea la Madrid, clubul visurilor sale. Tricoul său va intra în vânzare în design-ul sezonului viitor. Sosirea lui Kylian Mbappe, una din ştirile mari ale fotbalului, şi fără îndoială cea mai importantă semnătură din ultimii ani, stârneşte mari comentarii. Va câştiga în jur de 15 milioane net pe sezon, mai mult decât Vinicius şi Bellingham şi va primi un bonus de transfer în jur de 100 mil. euro. Dar salariul său ascunde multe anexe. Pe de altă parte, cel mai important detaliu vizează drepturile de imagine. Acordul prevede că păstrează 100% din acele contracte semnate anterior, iar din cele ulterioare, 20% vor merge la club. Prezentarea sa va fi făcută după Euro Cup.