Klaus Iohannis merge astăzi în vizită de lucru în America. Care este importanţa acestei vizite

0
370

”Elementul central al acestei vizite este constituit de întrevederea oficială a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, în data de 9 iunie. Întrevederea celor doi înalţi oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al Statelor Unite”, se arăta în comunicatul Preşedinţiei.

Potrivit Casei Albe, vizita lui Klaus Iohannis în Statele Unite ale Americii va fi una ”de lucru”. Spre deosebire de vizitele de stat sau de cele oficiale, vizitele de lucru sunt scurte şi presupun un protocol redus. În aceste cazuri, şeful statului nu este aşteptat la aeroport de omologul său şi nu are o primire cu onoruri la reşedinţa acestuia, iar programul se axează pe convorbiri bilaterale.

Vizitele oficial, care vizează şefii de guverne, presupun, pe lângă convorbiri, organizarea unor dineuri oficiale. De asemenea, oaspeţii pot susţine discursuri în parlament.

Pe scară diplomatică, vizitele de stat sunt cele mai importante, iar oaspeţii beneficiază de cele mai înalte onoruri. La sosire, sunt întâmpinaţi de şeful statului gazdă sau de un reprezentant al acestuia, se intonează imnurile şi se trece în revistă garda de onoare. La primire participă responsabili ai administraţiei şi ambasadorii. În unele ţări, primirile în cadrul vizitelor de stat se desfăşoară la palatul prezidenţial.

Până acum niciun preşedinte român nu a efectuat o vizită de stat în SUA.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai efectuat două vizite în Statele Unite ale Americii, ambele de lucru. Prima a fost în 2015, când a avut o întrevedere cu Joe Biden, la Casa Albă, iar cea de a doua în 2016, când a vizitat Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington şi a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Consiliului, Allan Holt, directorul Sara Bloomfield, directorul centrului pentru studii avansate, Paul Shapiro, şi directorul pentru cercetări arhivistice internaţionale, Radu Ioanid.

Administraţia Prezidenţială a anunţat şi programul pentru prima zi a vizitei. Astfel, şeful statului român va participa, în data de 5 iunie, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al organizaţiei American Jewish Committee (AJC). Cu acest prilej, AJC va acorda preşedintelui Klaus Iohannis distincţia „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincţie a organizaţiei care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane.

Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei României, American Jewish Committee a evidenţiat, în decizia de acordare a distincţiei, faptul că a hotărât onorarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru acţiunea sa de „lider dedicat întăririi democraţiei şi a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul şi pentru a aprofunda legăturile dintre România şi SUA, precum şi între România şi Israel”.