Franţa a închis cel mai mare muzeu din lume, Luvru, din cauza inundaţiilor

0
369

luvruCapitala Franţei şi împrejurimile erau, ieri, plasate în stare de alertă după ce fluviul Sena a depăşit nivelul de şase metri la Paris, o asemena cotă nemaifiind atinsă de mai bine de treizeci de ani. Mai mult decât atât, autorităţile se aşteptau ca nivelul apei să crească până la 6 metri şi 30 sau 50 de centimetri, a informat Ministerul Mediului. “Cel mai mare nivel al fluviului Sena în Paris ar putea ajunge la cota de 6 metri şi 30 sau 50 de centimetri, în această seară (n.r. –ieri seară), în ipotezele favorabile. (…) acest nivel înalt ar putea fi menţinut relativ stabil pe tot parcursul weekend-ului înainte de a începe să scadă”, a informat ministerul. Aceste nivele le vor depăşi pe cele atinse în capitala franceză în anul 1982. Organismul de supraveghere a cursului apelor a plasat fluviul Sena sub alertă de cod portocaliu. 12 departamente franceze se află sub alertă de cod portocaliu de ploi şi indundaţii, iar departamentul Seine-et-Marne, sub alertă de cod roşu. În aceste condiţii, Muzeul Luvru şi Muzeul Orsay au fost închise astfel încât personalul să poată muta la loc sigur operele de artă. Joi, preşedintele Francois Hollande a anunţat că ţara sa va declara stare de catastrofă naturală în zonele afectate de inundaţii, în timp ce 21.700 de case au rămas fără electricitate din cauza intemperiilor. “Franţa va declara stare de catastrofă naturală în zonele afectate de inundaţii”, a declarat joi preşeadintele Hollande. Circa 9.200 de locuinţe au rămas fără curent electric în zona Seine-et-Marne, 6.400 în Essonne şi 1.100 în Yvelines. În regiunea centrală sunt alte 5.000 de locuinţe private de electricitate, iar în Montargis, 3.000.