Polițiștii rutieri doljeni continuă controalele pe drumurile din județ, în vederea asigurării unui trafic în siguranță, fără incidente majore. Seara trecută a fost una ghinionistă pentru doi șoferi.Seara trecută, polițiști din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au depistat un tânăr, de 27 de ani, din comuna Mârșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Dudului”, din localitate. “Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice. Acestea vor fi înaintate la IML (Institutul de Medicină Legală), urmând a fi dispuse măsuri legale. Tot seara trecută, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Cioroiași, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Râului”, din municipiul Craiova. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.















