Școala Gimnazială “Mircea Eliade” din Craiova, gazdă europeană

0
96

În perioada 20–25 aprilie 2026, Școala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova a fost gazda unei delegații formate din opt elevi și doi profesori însoțitori de la Agrupamento de Escolas Dr. Ginestal Machado din Santarém, Portugalia. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Programului de Acreditare Erasmus+ 2025-1-RO-KA-12-SCH-000324712, având ca obiectiv principal promovarea schimbului de bune practici educaționale și dezvoltarea competențelor interculturale.

Pe parcursul mobilității, elevii și profesorii participanți au fost implicați în diverse activități educaționale și culturale. Aceștia au participat la ore de curs alături de elevii școlii gazdă, având astfel oportunitatea de a observa metodele de predare și de a interacționa direct cu sistemul educațional românesc. Programul a inclus și o serie de vizite tematice menite să ofere o perspectivă amplă asupra patrimoniului cultural și economic local. Printre acestea s-au numărat vizite la Muzeul de Artă și Muzeul de Etnografie din Craiova, precum și la Primăria Craiova. De asemenea, delegația a vizitat “Domeniile Iancului”, Centrul de Echitație R&R din Podari și fabrica “Team Montage”, unde participanții au putut descoperi aspecte legate de mediul economic și antreprenorial din regiune. Componenta culturală a mobilității a fost completată de excursii la Culele Măldărești și la diverse obiective turistice din zona Horezu, recunoscute pentru tradițiile și patrimoniul lor autentic. “Această mobilitate Erasmus+ a reprezentat o experiență valoroasă atât pentru elevi, cât și pentru profesori, contribuind la dezvoltarea competențelor lingvistice, sociale și culturale, precum și la consolidarea parteneriatelor educaționale europene”, a precizat prof. Genoveva Ioana, director al Școlii Gimnaziale “Mircea Eliade”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *