La „Digi Sport” unde este invitat, de regulă, în cadrul emisiunii „Fotbal club”, pentru a analiza eventualele erori de arbitraj, inventariate pe parcursul uneia sau alteia dintre partidele „cheie”, „fostul” arbitru Marius Avram a opinat –cu autoritate- că golul doi al Craiovei trebuia anulat pentru offside… evident. Părerea lui Marius Avram, neluat în seamă de regulă, a fost îmbrăţişată acum, nu pentru implacabila ei justeţe, cât pentru adversitatea faţă de Craiova, pretendentă îndreptăţită la titlu. „Uns”, cum se spune, cu toate alifiile din arbitraj, Marius Avram l-a aşezat, mai întâi, pe un „soclu”, pe Cătălin Popa, „unul dintre cei mai buni arbitri VAR cu turnee internaţionale”, pentru a-l plezni apoi pe motivul „că nu a luat faza de la început”. Tehnică obosită, ca să nu spunem… fumată. Verdict: „este un offside pe care putem să-l vedem cu ochii liberi, nu trebuie să tragem linii”. Lăsăm la o parte topica frazei, fiindcă trebuie precizat, în subsidiar, că şi dacă tragem linii… tot cu ochii liberi privim. Verificarea VAR a existat, dar nu s-a luat nici o măsură, arbitrul Szabolcs Kovacs validând golul. Faptul că jucătorii lui Dinamo mai ating balonul de două ori, fără să-l aibă sub control, nu are importanţă, trebuia dat offside, a decretat şi Adrian Porumboiu, sculat din somn, astfel încât golul lui Nsimba să fie anulat. În fine, câtă vorbărie atâta prostie, fiindcă greşeli mari şi mici în arbitraj au fost şi vor mai fi, cât va dăinui acest joc. De-a dreptul emoţionant este faptul că GSP a titrat înălţător: „Scandal uriaş de arbitraj! Marius Avram a dat verdictul: viciere de rezultat la Craiova – Dinamo”. Ştiam, de multă vreme că deranjează faptul că Universitatea Craiova aspiră îndreptăţit la câştigarea campionatului şi a „Cupei României”. Demonstraţia de ostilitate, de aseară, n-a făcut decât să confirme, o stare de fapt.















