Amenzi de peste 200.000 de lei, aplicate de polițiștii doljeni, în Minivacanța de 1 Mai

0
41
În perioada 1 – 4 mai, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj au fost la datorie, cu efective sporite, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și menținerea unui climat rutier sigur pe drumurile publice, nefiind înregistrate evenimente deosebite. În urma acțiunilor desfășurate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale a căror sumă totală a depășit 200.000 de lei.
Astfel, polițiștii au organizat și executat 42 de acţiuni și au intervenit la peste 200 de solicitări ale cetăţenilor, 170 dintre acestea fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. “În perioada de referință, au fost sesizate 69 de fapte de natură penală, 15 dintre acestea fiind din oficiu. Astfel, au fost înregistrate 35 de infracţiuni contra persoanei, 9 infracţiuni contra patrimoniului, 18 infracţiuni rutiere şi 7 infracţiuni de altă natură. Totodată, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii doljeni au aplicat peste 740 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 200.000 de lei. În ceea ce privește circulația pe drumurile publice, polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere rutiere din județul Dolj, pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea blocajelor și siguranța rutieră. În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au reținut 56 de permise de conducere și retras 27 certificate de înmatriculare. De asemenea, în minivacanța de 1 Mai, polițiștii doljeni au desfășurat 13 activități informativ-preventive, pentru prevenirea infracțiunilor contra persoanei, patrimoniului și pentru prevenirea infracțiunilor informatice”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *