Arestaţi pentru trafic de droguri

0
523

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a doi tineri, de 23 şi 29 de ani, din județul Vâlcea, bănuiţi de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc. Aceştia au primit mandate de arest preventiv, pentru 30 de zile.

Ieri, au fost puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară, toate în municipiul Râmnicu-Vâlcea, la persoane bănuite de trafic de droguri. În fapt, doi tineri, de 23 şi 29 de ani, sunt bănuiţi că ar fi comercializat droguri de risc şi mare risc către consumatori din judeţul Vâlcea. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate 123 de bile de staniol, care ar fi conținut aproximativ 130 de grame de cannabis, două recipiente în care s-ar fi aflat aproximativ 40 de grame de cannabis, două grindere şi două cântare electronice. Ulterior, cei doi au fost conduşi la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, a fost emisă ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile. La activități au fost angrenați poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea.