COVID-19, în Dolj – la zi

0
1020

Astăzi, situația epidemiologică în județul Dolj se prezintă astfel: 478 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 449 de persoane se află în carantină, 1.987 de persoane au ieșit din carantină, 13.403 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu, 46 de persoane vindecate. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu COVID-19.

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă. Astfel, și ieri, autorităţile au verificat modul de respectare a măsurilor şi interdicţiilor impuse prin ordonanţele militare în cazul a peste 900 de persoane, fiind totodată controlate aproximativ 60 de societăţi comerciale. Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, dar şi pentru alte fapte comise în acest context, forţele de ordine au aplicat peste o sută de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 170.000 de lei.