Au început înscrierile la Festivalul Internaţional al Tinerilor Regizori, de la Craiova

0
318

TNCTeatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Departamentul de Arte al Universităţii din Craiova anunţă deschiderea înscrierilor pentru prima ediţie a Festivalului  Internaţional al Tinerilor Regizori „Theater Networking Talents” (28 iunie – 1 iulie 2017). Evenimentul se adresează regizorilor de teatru absolvenţi în anul universitar 2017, studenţilor regizori din ultimul an de studiu (anul III – Licenţă, anul II – Master) ai Facultăţilor de Teatru din România, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova.

„Festivalul se va desfăşura sub formă de competiţie, devenind o importantă rampă de lansare pentru absolvenţii specializării regie de teatru. Participanţii se vor prezenta cu producţia de licenţă/disertaţie”, precizează organizatorii. Vor fi acordate Marele Premiu – regie (câştigătorul va fi invitat să regizeze un spectacol la Naţionalul craiovean), Premiul I – regie, Premiul I – scenografie, Premiul Publicului, premii pentru cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă.

Pentru înscrieri, fiecare universitate trebuie să desemneze maximum două propuneri  de spectacole, până la data de 15 mai a.c. Alături de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Universitatea din  Craiova, organizatori ai festivalului sunt Uniunea Teatrală din România (UNITER), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) Bucureşti şi Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova.