Tânărul de 21 de ani din comuna doljeană Rojişte, arestat preventiv la jumătatea lunii septembrie a anului trecut pentru viol, două tâlhării şi două furturi, a fost condamnat definitiv. Tânărul, cioban, a intrat peste trei bătrâne, două din Bârca şi una din Giurgiţa, le-a furat diverse bunuri şi bani, ca să aibă pentru băutură, iar pe una dintre victime, în vârstă de 77 de ani, a şi violat-o. Judecătoria Segarcea l-a condamnat, în luna ianuarie, la 11 ani şi 4 luni închisoare, iar vineri, 29 aprilie a.c., judecătorii Curţii de Apel Craiova i-au admis apelul şi i-au redus pedeapsa la 9 ani şi 4 luni de închisoare. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.
Reamintim că, în luna septembrie a anului trecut, reprezentanţii IPJ Dolj, anunţau faptul că, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Segarcea stabiliseră că Narcis Florin Florea, de 21 de ani, din comuna Rojişte, judeţul Dolj, este autor a două tâlhării. Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale l-au prins pe doljean în localitatea unde a copilărit, respectiv comuna Bârca, iar extinzând cercetările pentru documentarea activităţii infracţionale a acestuia au mai reţinut în sarcina lui încă o infracţiune de furt şi una de viol.
Astfel, din investigaţiile poliţiştilor Secţiei 14 de Poliţie Rurală Bârca a reieşit faptul că Narcis Florin Florea, cioban de meserie, după ce a stat plecat cu oile câteva luni, a revenit acasă. Neavând bani de băutură, s-a gândit că poate să „dea atacul” în casa unor bătrâne, aşa că a intrat, noaptea, în casa Ioanei B., de 61 de ani, din Giurgiţa, de unde a furat bani şi bunuri, pe care şi luat băutură. Duminică, 13 septembrie 2015, a plecat în comuna Bârca, unde a crescut şi ştia de fostele vecine că sunt bătrâne şi locuiesc singure, astfel că, în noaptea de duminică spre luni, a pătruns fără drept mai întâi în locuinţa Floarei G., de 90 de ani, de unde a furat bani, s-a dus la cârciuma din sat, s-a îmbătat, apoi a intrat şi peste Alexandra I., de 77 de ani, tot fostă vecină şi după ce a furat ce a găsit prin casă, a şi violat-o pe femeie.
„Suspectul a agresat două dintre victime, cărora le-a sustras un telefon mobil, bunuri de uz casnic şi aproximativ 800 lei, în total. De asemenea, prin constrângere fizică şi ameninţări a întreţinut raport sexual cu femeia în vârstă de 77 de ani”, a precizat, la momentul respectiv, agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj. În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă emisă de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, pentru 24 de ore, iar în aceeaşi seară a fost prezentat Judecătoriei Segarcea care i-a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracţiunilor de furt, tâlhărie şi viol. Măsura a fost prelungită ulterior de instanţă.
A recunoscut comiterea faptelor
Procurorii de la Segarcea au finalizat cercetările, iar pe 9 octombrie 2015 s-a înregistrat la Judecătoria Segarcea dosarul în care Narcis Florin Florea a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de viol, două infracţiuni de furt calificat şi două de tâlhărie calificată. Tânărul a recunoscut în faţa judecătorilor comiterea faptelor şi a cerut să beneficieze de prevederile legale vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. În aceste condiţii, procesul pe fond s-a încheiat pe 21 ianuarie 2016, când instanţa a pronunţat sentinţa.
Tânărul a fost găsit vinovat de toate infracţiunile reţinute în sarcina sa şi a fost condamnat la o pedeapsă totală de 11 ani şi 4 luni închisoare cu executare. În plus, judecătorii au stabilit că inculpatul trebuie să achite, în total, cu titlu de daune morale şi materiale către părţile civile, suma de 34.740 lei şi 1.410 lei cheltuieli judiciare. Hotărârea nefiind definitivă, inculpatul a declarat apel, care s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova. Vineri, 29 aprilie a.c. Curtea de Apel Craiova a soluţionat dosarul. Instanţa a admis apelul inculpatului şi i-a redus pedeapsa la 9 ani şi 4 luni închisoare: „(…) Recontopeşte toate pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă principală de 9 ani şi 4 luni închisoare. Menţine toate celelalte dispoziţii din sentinţa apelată. Deduce din pedeapsa rezultantă durata arestării preventive, în continuare, de la 21.01.2016 la zi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.04.2016”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Craiova, care este definitivă.