Şcoli în şantier, din 2007

0
321

Construcţiile începute în judeţul Dolj, în urmă cu trei-patru ani, pentru ridicarea unor noi grădiniţe, şcoli şi campusuri nu au mai fost finalizate. În unele cazuri, aceeaşi soartă au avut-o şi lucrările de reabilitare sau reparaţii capitale. În prezent, în judeţ sunt cel puţin 20 de şantiere abandonate din lipsa banilor. Şi nici nu există semnale că Ministerul Educaţiei va deschide vistieria pentru continuarea lor.

O parte din şantiere au fost deschise în 2007. La Ciupercenii Noi a început, în perioada menţionată anterior, ridicarea unei grădiniţe. Într-o primă fază s-au cheltuit 604.000 lei, apoi nu au mai fost alocaţi alţi bani. Lucrările au fost sistate de mult timp. Pentru a fi însă duse la final ar mai fi nevoie 335.000 de lei. Şi în satul Brabeţi din comuna Daneţi, dar şi la Desa au fost proiectate astfel de obiective, tot în 2007. Dar nici acestea nu au fost finalizate. Pentru a fi date în folosinţă ar mai trebui alocaţi cel puţin 100.000 de lei pentru fiecare construcţie. Aceeaşi situaţie este şi în satul Ţandăra din comuna Goieşti. În 2009, în această localitate au fost proiectate o grădiniţă şi o nouă şcoală. Cele două şantiere au fost abandonate în aşteptarea achitării unei diferenţe de 120.184 de lei pentru a se finaliza. În comuna Bârca, în anul 2008 a început construcţia unei clădiri – sediu pentru Liceul Teoretic „Adrian Păunescu”. S-a lucrat de 413.000 de lei, dar mai este nevoie de o diferenţă de peste 270.000 lei.

Campusuri abandonate

Campusurile şcolare au reprezentat şi ele proiecte grandioase, începute în 2008. Au fost abandonate pe parcurs, din cauza întreruperii finanţării. O astfel de construcţie a început la liceul din Bechet, lăsată acum în paragină, la fel ca şi cea de la Grupul Şcolar „George Bibescu” din Craiova. Un astfel de campus a fost proiectat şi pentru liceul din Băileşti. Aici s-a ajuns doar la încheierea licitaţiei pentru începerea lucrărilor. Cum însă banii nu au mai ajuns în conturile liceului, acestea nu au mai fost începute. La Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi”, proiectul a îngheţat în faşă. S-a realizat doar licitaţia pentru documentaţia tehnică.

Reparaţii nefinalizate

Nici la capitolul reabilitări şi reparaţii capitale lucrările începute de ani buni nu au fost finalizate. Şi aici exemplu este Şcoala Dobroteşti, care, în 2008, a intrat în proces de reabilitare. Au fost investiţi 333.000 de lei, dar mai este necesară o diferenţă de 146.000 de lei. Nu sunt însă semnale că banii ar putea intra în conturile unităţii de învăţământ nici în acest an. Şi Şcoala de Arte şi Meserii din Valea Stanciului a început, în 2007, lucrările de consolidare. Au fost oprite tot din lipsa banilor. Ar mai trebui 138.000 de lei pentru a le finaliza, dar nu există alternative. Proiecte de reparaţii capitale au fost începute chiar şi anul trecut, la Liceul „Ştefan Odobleja”, la Grupul Şcolar „Electroputere” din Craiova, dar şi la Şcoala Gubaucea din comuna Vela. Şi aceste unităţi de învăţământ au trecut însă pe lista de aşteptare a fondurilor pentru a continua proiectele începute.