Curs de formare pe problemele romilor

0
381

Fundaţia pentru Dezvoltarea Popoarelor, în parteneriat cu Fundaţia „Terre des Hommes” România şi Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, vor organiza, mâine, cursul de formare cu tema „Abordarea problemelor comunităţilor de romi de către autorităţile locale”, adresat liderilor romi şi politicienilor, cu precădere consilierilor locali şi judeţeni.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului „+ Respect: creşterea participării romilor şi drepturi cetăţeneşti: campanii şi instrumente”, co-finanţat de Comisia Europeană – Directoratul General Justiţie, Libertate şi Securitate, cu scopul de a spori participarea romilor în procesele democratice, la nivel local. Cursul este gratuit şi se va desfăşura în incinta Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, între orele 9.30 – 16.30.

Mai multe informaţii despre proiectul „+ Respect” şi despre Fundaţia pentru Dezvoltarea Popoarelor pot fi găsite pe site-ul www.fdpsr.ro.