Şi-a încredinţat autoturismul fiului, pe care l-a dus în vizorul poliţiştilor

0
124

În cursul zilei de ieri, 03 aprilie, ora 12.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești au depistat un minor de 17 ani, din municipiul Calafat, în timp ce conducea un autoturism pe strada “General Eremia Grigorescu”, din municipiul Băilești.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, s-a stabilit faptul că autoturismul aparține unui bărbat de 49 de ani, tatăl minorului, acesta fiind bănuit că i-a încredințat autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice. “În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .