Bayer Leverkusen s-a calificat în finala Cupei Germaniei, după ce a trecut în semifinale, pe teren propriu, scor 4-0, de divizionara secundă Fortuna Dusseldorf, prilej cu care “farmaciştii” au ajuns la 40 de meciuri fără înfrângere în toate competiţiile. Au marcat: Frimpong (7), Adli (20) Wirtz (35, 60, penalti). Leverksuen nu a mai pierdut din 27 mai 2023, când a cedat în faţa lui Bochum, în ultima etapă a stagiunii trecute din Bundesliga. În finala Cupei Germaniei, la Berlin, în 25 mai, Bayer Leverkusen se va duela cu divizionara secundă FC Kaiserslautern. Formaţia lui Xabi Alonso are ocazia de a face tripla: fiind pe primul loc în Bundesliga, la 13 puncte de locul secund, joacă finala Cupei Germaniei, iar în sferturile Europa League se duelează cu West Ham United.