Prefectura Dolj: O reacţie care n-a venit

0
1282

La Panaghia, sat aparţinător al comunei Calopăr, din dispoziţia expresă a rătăcitului primar al localităţii, Bobin Daniel, s-a trasat cu inconştienţă, zilele trecute, cu un buldo-excavator, aparţinând chiar primăriei, un drum de exploatare printr-o parcelă de circa 700 de hectare, însămânţată în această primăvară cu floarea-soarelui, administrată de Cerealcom Segarcea. Argumentul? Pe „vremuri”, ar fi existat un drum de hotar, având acelaşi traseu, spre pădurea Radovan, facilitând sustragerea de material lemnos. Am scris deunăzi despre gestul nesăbuit, ca să folosim un eufemism, al primarului comunei Calopăr, care urmează să suporte, se subînţelege, consecinţele legii. N-a existat în prealabil, ne-am interesat, o hotărâre a Consiliului Local, prin care să se dispună aberanta măsură, ci a fost decizia hazardată, asumată aiuritor, a primarului comunei. Paguba imediată produsă, în discuţie fiind circa 20 hectare de teren, se duce undeva la un miliard de lei, numai cu înfiinţarea culturii respective. Dacă mai punem în discuţie şi producţia care s-ar fi obţinut (circa 60 tone floarea-soarelui, la 1000 de dolari tona) paguba devine covârşitoare. Am înţeles, din discuţia purtată cu şeful IPJ Dolj, comisarul-şef Laurenţiu Dumitrescu, că întreaga poveste năstruşnică nu va rămâne „apă de ploaie”, care şi aşa lipseşte. Evenimentul de la Calopăr nu este unul de duzină, mai ales într-un context alimentar precum cel care se prefigurează, neliniştea fiind îndreptăţită. El denotă o mentalitate anacronică. Să lăsăm vorbele mari. Primăria din Calopăr n-are nici în clin nici în mânecă cu „trupul Panaghia”, de circa 700 de hectare, pe care s-a produs fapta incredibilă. Suprafaţa respectivă este administrată integral de Cerealcom Segarcea. Primeşte în schimb impozitul aferent, cu siguranţă cel mai consistent, din partea holdingului agricol menţionat. Un contribuabil de care ar fi trebuit să ţină seama şi să-l respecte. Vax! Primarul Bobin Daniel şi viceprimarul Marius Pavel, tusea şi junghiul, se comportă, din surse autorizate, ca vătafii localităţii şi nu admit să li se pună la îndoială deciziile luate arbitrar, de parcă ar fi fost aleşi de o populaţie în delir. Dar aspectul este irelevant în discuţia de faţă. Ne-am fi aşteptat, mărturisim cu uimire, la o reacţie promptă a Prefecturii Dolj, a reprezentantului Guvernului în teritoriu, Daniela Barbu, semn că Instituţia prefectului nu rămâne indiferentă la astfel de derapaje ale unor rătăciţi, cu implicaţii asupra ceea ce numim securitate alimentară. Nu e un capăt de lume, fireşte, distrugerea a 20 de hectare de cultură agricolă, recent înfiinţată, e un simptom al netrebniciei unor aleşi locali. La care reprezentantul guvernului în teritoriu, cu atribuţii –aşa spune legea- în asigurarea implementării, la nivel local a politicilor guvernamentale nu putea rămâne indiferent. Mai ales că recent ministrul de resort, Adrian Chesnoiu, reîntors de la Bruxelles, făcea imperativa solicitare la cultivarea fiecărei suprafeţe, mai exact a fiecărui metru pătrat de teren agricol în această primăvară. Daniela Barbu, anterior viceprimar al Craiovei, este de puţină vreme înscăunată ca prefect al judeţului, şi poate nu înţelege cu exactitate competenţele sale. Cele întâmplate la Calopăr, fără precedent pe întinderea Doljului, trebuiau luate în evidenţă, pentru a proba şi fermitate şi cunoaşterea exactă a competenţelor. Scufundarea în tăcere e mai mult decât o greşeală. Şi nu mai continuăm.