Poliţia şi Ministerul Educaţiei, parteneriat pentru copii

0
563

Prevenirea victimizării minorilor reprezintă una dintre prioritățile permanente ale Poliției Române şi implicit ale poliţiei doljene. Pe parcursul anului şcolar 2021-2022, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj derulează activităţi de informare şi prevenire în cadrul Programului ”Şcoala Siguranţei Tedi”, ce se află la a VII-a ediţie. Programul naţional de educaţie ”Şcoala Siguranţei Tedi” este implementat de Poliţia Română în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale și Maspex Romania.

Acest program educativ se adresează elevilor de clasa I şi are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de siguranță a şcolarilor care se pot confrunta cu pericole în drum spre școală, la școală, acasă, în timpul vacanțelor şi chiar în mediul online. Participarea la program a fost gratuită şi s-a realizat pe baza completării unui formular de către fiecare învăţător, la nivelul județului Dolj înscriindu-se 31 de cadre didactice, din Craiova și din teritoriu. Implementarea programului constă în informarea elevilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative specifice vârstei lor. În cadrul proiectului sunt organizate ore de informare preventivă şi discuţii interactive, de interes pentru copii, pe teme privind siguranţa în diverse contexte. Până în prezent au fost desfăşurate 11 activităţi în cadrul proiectului, la care au participat peste 200 de elevi ai claselor I, din mai multe școli din Craiova și din teritoriu. În cadrul activităţilor, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au discutat cu elevii despre măsurile de prevenire pe diverse teme: siguranţă rutieră, siguranţa în şcoală, pe stradă și în mediul online, comportamentul preventiv în situaţii de risc şi modul de apelare al numărului de urgenţă 112. Astfel de acţiuni vor continua până la sfârşitul anului şcolar şi în celelalte şcoli înscrise în program.