Zeci de exponate ale Muzeului Olteniei din Craiova sunt scanate tridimensional

0
618
În aceste zile se scanează tridimensional zeci de exponate ale Muzeului Olteniei din Craiova. “Experții noștri, în colaborare cu specialiști în astfel de proceduri, muncesc pentru a realiza baza de date care va fi redată pe totemii interactivi și holograma ce vor dota cele trei secții ale muzeului”, a precizat pe facebook, preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Printre obiectele scanate 3D se află și cea mai valoroasă piesă a Muzeului Olteniei, un craniu de femeie vechi de 30.000 de ani care a fost descoperit în Peștera Muierii. Alte obiecte de patrimoniu din lemn, piatră, metal, os sau țesături au fost supuse aceleiași proceduri, iar imaginile lor tridimensionale vor fi proiectate pe dispozitivele interactive ce vor fi amplasate la fiecare dintre Secțiile de Etnografie, Istorie-Arheologie și Științele Naturii ale Muzeului Olteniei.
“Achiziția a trei totemi interactivi, o hologramă și trei asistenți virtuali a fost realizată de instituția noastră de cultură prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană”, a mai completat Cosmin Vasile, şeful administraţiei doljene.