Oltenii îşi apără trofeul la atacul „Regelui”

0
413

În seara aceasta, Craiova şi Viitorul dispută primul din cele 4 dueluri directe finala Cupei României şi locul 3 în campionat

După eşecul din derby-ul cu FCSB, Craiova trebuie să-şi facă griji mai degrabă în privinţa păstrării locului pe podium, decât să se gândească la titlu. Oltenii au 6 puncte peste următoarea clasată, Viitorul, şi 7 mai puţine ca liderul, CFR, în condiţiile în care la egalitate de puncte CFR şi Viitorul sunt avantajate, deoarece nu au avut punctajul rotunjit înainte de play-off. În aceste condiţii, pentru alb-albaştri calea cea mai uşoară către un trofeu este, ca şi anul trecut, tot prin Cupa României. Trupa lui Mangia este în semifinalele competiţiei, unde a ajuns şi cu mult noroc, întâlnind până acum două echipe de Liga a III-a, Turris şi Csikszereda, şi una din eşalonul secund, FC Snagov. Universitatea dă bătălia pentru ultimul loc pe podium şi pentru cel în finala Cupei României cu Viitorul lui Gică Hagi. Cele două se vor întâlni de 4 ori până la finalul sezonului, prima dată în turul semifinalei de Cupă, în seara aceasta. În cea mai importantă perioadă a sezonului, în care întâlneşte FCSB, Viitorul şi CFR Cluj, Devis Mangia se confruntă cu probleme de lot, cele mai mari vizând flancul drept al apărării şi atacul. Fundaşii Martic şi Dimitrov s-au accidentat şi s-a văzut ce dezastru a fost cu ghanezul Donkor în defensiva olteană. De asemenea, golgheterul Elvir Koljic este indisponibil, după ce s-a accidentat în meciul Bosnia – Armenia. Astfel, Mangia nu-i are la dispoziţie în această perioadă pe cei doi jucători care au marcat mai mult de jumătate din golurile Craiovei din acest campionat, Mitriţă şi Koljic. Mai mult, şi Andrei Cristea este suspendat pentru ambele dueluri cu Viitorul din Cupa României, după un cartonaş roşu primit tot într-un meci cu echipa lui Gică Hagi, în optimile competiţiei.

Mangia: „Cu Viitorul şi CFR vom folosi cea mai bună echipă”

La conferinţa premergătoare meciului cu Viitorul, Devis Mangia a declarat: „Va fi prima parte a unui meci tur-retur. Este un joc important şi sper şi frumos, aşa cum au fost majoritatea meciurilor noastre cu Viitorul. Vrem Cupa României şi luptăm pentru mai mult de locul 3, aşa că Viitorul nu se bate numai cu noi pentru locul 3, fiindcă acolo ar putea fi altă echipă. Nu este nimic închis, chiar dacă au scăzut şansele pentru titlu după eşecul la FCSB. Nu vorbesc despre jucătorii altor echipe, dar la Academia lui Hagi sunt cei mai buni şi mai interesanţi jucători din România şi pentru că zic eu, îi vedem la echipele naţionale, unde sunt mulţi crescuţi de Hagi. Suntem OK din punct de vedere mental, ştim ce am greşit la FCSB, să vedem fizic cum stăm. Nu am pierdut cu FCSB din cauza sistemului de joc, ci din cauza greşelilor pe care le-am făcut, diferenţa s-a făcut la detalii. Avem şi probleme de lot, poate chiar mai multe decât la meciul cu FCSB. Şi în meciul cu Viitorul şi în cel cu CFR vom alinia cea mai bună echipă pe care o vom avea la ora acestor partide, noi jucăm pentru noi, nu pentru alte echipe. Nu vom menaja jucători, mai ales că avem şi absenţe. Nu este stilul meu să analizez public jucătorii individual, ma refer numai la jocul echipei în ansamblu. Câştigăm împreună, pierdem la fel. Şi eu sunt supărat pe mine când pierdem, nu numai suporterii sunt supăraţi. Nu mai depindem de noi acum în lupta pentru titlu, fiindcă avem 7 puncte faţă de CFR, aşa că avem nevoie şi ca FCSB să învingă CFR. Nu-mi este teamă că alergăm după doi iepuri şi nu vom prinde niciunul, fiindcă putem să-i prindem pe amândoi”.

Bancu: „Încă ne gândim la ambele trofee”

Căpitanul Universităţii, Nicuşor Bancu, a declarat: „Meci foarte greu, ei au odihnit mai mulţi jucători pentru acest meci, vor fi dornici să meargă mai departe, dar jucăm acasă şi trebuie să facem un pas către calificare. Trebuie să facem un meci bun ca să avem prima şansă la finală. Noi ne gândim să câştigăm pentru noi şi pemntru suporteri, nu pentru alte echipe. Deocamdată mă gândesc la ambele trofee, cât timp sunt şanse matematice la titlu, mai sunt meciuri directe. Acum nu mă gândesc la plecare, mă simt iubit aici de suporteri, de conducere, sunt la o echipă mare, suntem o familie, e greu să mai găsesc aşa ceva în altă parte. Nu m-am tachinat cu Ianis la naţională, am fost acolo pentru a da totul pentru echipa naţională, ne-am înţeles foarte bine, acum e normal că vrem fiecare să ne impunem, să câştigăm duelurile.

Hagi şi-a odihnit titularii pentru meciul din Bănie

Dacă până acum a tratat superficial Cupa României, folosind mai mult rezervele, apropierea de trofeu l-a făcut pe Gică Hagi să schimbe strategia şi de această dată şi-a odihnit echipa de bază pentru prima manşă a semifinalei cu Ştiinţa. Astfel, Cojocaru, Ţâru, de Nooijer, Vână, T. Băluţă, Calcan, Houri, I.Hagi şi Drăguş n-au fost folosiţi în meciul de la Sf. Gheorghe, fiind menajaţi pentru duelul din Bănie. Ultima dată când „Regele” şi-a odihnit titularii a fost pentru duelul decisiv de intrare în play-off, cu FC Botoşani, şi Viitorul a câştigat pe ambele fronturi, atât meciul abordat cu rezervele, în sferturile Cupei României, cu Hermannstadt, cât şi cel de play-off, cu FC Botoşani. În acest sezon, Craiova şi Viitorul s-au întâlnit de două ori, oltenii impunându-se cu 2-0 acasă, iar la Ovidiu a fost 0-0. De fapt, Viitorul nu a mai învins Universitatea de la controversatul meci care a decis într-o mare măsură titlul, acum doi ani, 1-0 la Piteşti pentru echipa lui Gică Hagi. „Luptăm pentru locul 3 şi pentru Cupa României. Avem o dublă cu Craiova în Cupă, meciurile sunt deschise, echipele sunt bune, sperăm să facem un rezultat bun la ei” a declarat „Regele” înaintea meciului de Cupă. Până în această fază, Viitorul a trecut de Chiajna, Poli Iaşi şi Hermannstadt.