Motociclist decedat într-un teribil accident, pe Centura de Nord a Craiovei

0
3721

Un craiovean în vârstă de 35 de ani şi-a pierdut viaţa într-un teribil accident petrecut ieri, la prânz, pe DN 65 F (Centura de Nord a Craiovei). Bărbatul, care circula pe o motocicletă, a pierdut controlul direcţiei, a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit violent de o gură de vizitare a unui canal, din beton. Din impact, a fost proiectat într-un indicator rutier care l-a decapitat, motocicleta fiind aruncată la circa 50 de metri de drum. Medicii de pe ambulanţa SMURD ajunsă la faţa locului n-au putut decât să constate decesul motociclistului, iar poliţiştii au stabilit că tragedia s-a petrecut pe fondul vitezei excesive.

Pompierii şi poliţiştii doljeni au fost anunţaţi, prin 112, ieri, în jurul orei 12.00, că pe DN 65F (Centura de Nord a Craiovei) s-a petrecut un accident de circulaţie deosebit de grav, în care a fost implicat un motociclist. La faţa locului a fost trimis un echipaj SMURD de la Detaşamentul 1 Pompieri Craiova, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, numai că medicii n-au mai avut ce face când au ajuns acolo.

Tabloul pe care l-au găsit era terifiant, întrucât victima fusese decapitată în urma accidentului, deşi purta cască şi avea echipament corespunzător, astfel că s-a constatat decesul, stabilindu-se că este vorba despre Lucian Cosmin Bălă, de 35 de ani, din Craiova. Motocicleta a fost găsită în câmp, la circa 50 de metri de drum. Poliţiştii de la Rutieră au demarat cercetările şi au stabilit că motociclistul, care circula dinspre Filiaşi către Balş, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a ieşit de pe carosabil, izbindu-se violent de o gură de vizitare a unui canal. Din impact, bărbatul a fost proiectat într-un indicator rutier care l-a secţionat, pierzându-şi viaţa fulgerător.