În cursul zilei de astăzi, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Dolj au organizat o acţiune pentru verificarea modului de asigurare a pazei şi securităţii unităţilor poştale, sălilor de jocuri de noroc şi pariuri sportive şi caselor de amanet și schimb valutar.
Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, la acţiune au participat lucrătorii compartimentelor Sisteme de Securitate, cei desemnaţi să desfăşoare activităţi pe această linie de muncă, poliţişti din cadrul posturilor de poliţie comunale precum şi poliţişti de proximitate. Cu prilejul acestei activități, oamenii legii au controlat 128 de obiective, au verificat 112 sisteme de alarmă la efracţie, dar şi 36 de agenţi de securitate. Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile Lg. 333/2003 şi H.G.301/2012. Sancţiunile aplicate de poliţişti se ridică la valoarea de 45.300 lei.
EXEMPLE:
Cu ocazia verificărilor efectuate la un magazinul situat în comuna Pieleşti, judeţul Dolj, s-a constatat că nu erau respectate cerinţele minimale de protecţie la efracţie, în sensul că se renunţase la paza fizică. S-a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 lei, conform H.G. nr.301/2012.
În urma controlului executat la o sală de jocuri şi pariuri sportive din Craiova, s-a constatat că nu era instalat sistem de alarmă la efracţie. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform H.G. nr.301/2012.
În urma verificărilor efectuate la o agenţie de jocuri de noroc din Craiova, s-a constatat că sistemul de alarmă la efracţie nu era cuplat la un dispecerat de monitorizare şi intervenţie. Agenţia a fost sancţionată cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform din H.G. nr.301/2012