Dolj: Jandarmii doljeni își intensifică acțiunile în perioada sărbătorilor pascale

0
384

În perioada Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova vor creşte măsurile şi acţiunile specifice de asigurare a ordinii publice şi siguranţei cetăţenilor, urmărindu-se, în principal, prevenirea faptelor antisociale, a celor care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum furturile, consumul de băuturi alcoolice în locuri neautorizate ori alte acte de acest gen. Cele două unităţi de jandarmi vor participa la asigurarea măsurilor de ordine publică în locuri aglomerate (pieţe, târguri, gări, autogări, discoteci, lăcaşe de cult), în staţiuni turistice sau alte locuri de agrement din zona de competenţă teritorială. 

Astfel, în perioada 05  – 09 aprilie a.c., peste 60 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj vor asigura măsurile de ordine publică, având în vedere numărul mare de persoane participante, la biserica Madona Dudu din Craiova şi la Mânăstirea din localitatea Maglavit pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor specifice acestor sărbători, precum şi la manifestările organizate în localităţile Calafat, Vela, Galicea Mare, Măceşu de Sus şi Basarabi.

De asemenea, aproximativ 150 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine publică la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, precum şi la o gamă variată de activităţi ce se vor desfăşura în perioada acestor sărbători: asigurarea ordinii publice la lăcaşuri de cult – mânăstirile Bistriţa, Arnota şi Cozia – jud. Vâlcea, Sf. Ana, Vodiţa şi Schitul Topolniţei – jud. Mehedinţi, Călui – jud. Olt, Strâmba şi Lainici – jud. Gorj, precum şi alte locuri de agrement sau sărbători câmpeneşti, din localităţile Redea, Izvoarele, Studina şi Vişina – jud. Olt, Cetate şi Moreni – jud. Dolj.

Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială sau a celor care pot afecta sănătatea populaţiei; depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte; monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane cu un comportament care tulbură ordinea şi liniştea publică.

Totodată, în această perioadă vor fi constituite rezerve de intervenţie pregătite să ia măsurile necesare, în cel mai scurt timp, dacă situaţia operativă o va impune.

Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la manifestările religioase şi sărbătorile câmpeneşti, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, jandarmii recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale, să manifeste atenţie pe timpul deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule, pe traseele de deplasare, precum şi pe timpul slujbelor religioase.

De asemenea, Jandarmeria recomandă cetăţenilor, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forţelor de ordine aflate în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.