Sergiu Cioiu revine la Craiova, la un an după lansarea la Sala „Ia te uită!” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” a cărţii autobiografice „Nu ştim aproape nimic”, semnată în colaborare cu Puşa Roth. Pe data de 9 mai, de la ora 19.00, instituţia va găzdui la Sala „Amza Pellea” spectacolul „Râsul-Plânsul-Iubirea”, un eveniment artistic în care Sergiu Cioiu este însoţit de cunoscuta actriţă Florina Cercel şi de Silvia Dumitrescu, valoroasă interpretă de muzică pop. Spectatorii craioveni sunt invitaţi la un spectacol extraordinar în care teatrul şi cântecul fac împreună un excelent divertisment!
După un sezon de succes, în care a fost invitatul echipei „Ieri-Azi-Mâine”, la TVR 2, şi după un microrecital foarte aplaudat pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, unde a debutat cu 50 de ani în urmă, Sergiu Cioiu, artist român stabilit în Canada, se adresează publicului românesc printr-un spectacol muzical, poetic, tandru şi ironic, în care este însoţit de actriţa Florina Cercel şi interpreta Silvia Dumitrescu. «Este intitulat „Râsul-Plânsul-Iubirea” după un vers al unui poem de Marin Sorescu, în care poetul ne avertizează să fim atenţi pe cine numim… Eu. Acest Eu ascuns sub atâtea măşti, întocmai ca la teatru: o mască râde, alta plânge, proclamând iubirea, care, şi ea uneori, poate deveni o mască sub care se pot manipula sentimentele altora…», spun organizatorii.
Florina Cercel este o actriţă desăvârşită, cu o gamă largă de exprimări actoriceşti, pe care publicul craiovean a văzut-o recent în spectacolul „Noapte bună, mamă!”, alături de Cerasela Iosifescu, în regia lui Mircea Cornişteanu. Florina Cercel este creatoarea unor roluri memorabile, dramatice şi comice, întruchipând atât personaje din teatrul clasic, cât şi caractere din dramaturgia modernă, sub direcţia unora dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului românesc. În acest spectacol, va prezenta o dram-adaptare proprie, intitulată „Camerista”, după o nuvelă de Hermann Broch, un one-woman-show, o poveste despre iubire, pasiune, minciuna, trădare şi justiţie.
Silvia Dumitrescu, una dintre cele mai apreciate cântăreţe de muzică uşoară din „Epoca de Aur a muzicii uşoare româneşti”, care a lansat recent albumul „Cred în tine – in memoriam Adrian Enescu”, este cunoscută pentru dinamismul de rockeriţă şi pentru un debordant stil pop şi, nu mai puţin, ca interpretă ideală a unor cântece ale inegalabilului compozitor Adrian Enescu, precum şi ale cunoscutului compozitor Florin Ochescu. În spectacol, va cânta, în replică cu Sergiu Cioiu, şi piese din repertoriul consacrat de acesta.
Sergiu Cioiu este prezentat ca «un artizan al cântecului şi al „zicerii”, un gentleman al cântecului, care surprinde printr-un repertoriu divers în care muzica serveşte perfect textul sau poemul. Poezia scrisă devine astfel o adevărată inspiraţie pentru actorul care o recreează, într-o tandră, patetică fuziune cu spectatorii». În acest spectacol, Sergiu Cioiu joacă rolul unui crooner, alături de cele două partenere, o mare actriţă şi o vedetă a cântecului pop din România.
Un spectacol variat şi colorat, o producţie caleidoscopică, voit minimalistă, în care acompaniamentul va fi asigurat de doi excelenţi muzicieni instrumentişti, Lyuben Gordievski – pian, clape, baian, şi Vlad Creţu – ghitări.