Nea Cornele, nea Cornele!

2
145

Emana o energie pozitivă în toate împrejurările. Şi, la o „caterincă”, dacă îl prindeai bine dispus pe la sediul clubului, la cantonamentul fotbaliştilor sau într-o deplasare prin ţară, rareori fiind obosit sau plictisit, te prăpădeai de râs la ceea ce povestea. Şi avea har. Ştia aşeza cuvintele în orice naraţiune. Mereu şi mereu avea o noutate, evita să se repete şi venea întotdeauna cu o faptă de viaţă, o păţanie mai recentă, evident din fotbal, că asta ne iriga viaţa până în ’90. Ba mai aducea un jucător, ba mai dădea drumul la câte unul, ba mai pomenea de câte o brigadă de arbitri „de drumul mare”. Şi câte şi mai câte. De regulă, aparent, mai „consulta” secţia de fotbal a clubului, condusă, pe rând, de universitarii Constantin Barbu, Constantin Bărbăcioiu sau Emil Cernăianu, dar făcea tot ce credea de cuviinţă, mai ales dacă avea şi ok-ul lui „nea Fane”, aşa îi spunea lui Ştefan Andrei. La nivelul judeţului, discuta cu primii secretari, şi cred că cea mai bună relaţie a avut-o cu Ion Traian Ştefănescu, după cea cu Ionel Cetăţeanu, înainte ca acesta să plece în Capitală şi apoi în diplomaţie. Sigur că trebuia făcut rost de una, de alta, de o „aprobare” de autoturism, că asta era la modă. Dar înainte de toate de „bani”, despre care nu se vorbea, fiindcă fotbalul nostru era unul „amator”, nu-i aşa, deşi nici un antrenor şi nici un jucător nu venea pe uscat. Şi Corneliu Andrei Stroe, cum îi plăcea să epateze, când se ligitima la telefon, i-a uns pe rând pe Constantin Teaşcă, pe Ilie Oană, pe „Zimbru” – Tinel Stănescu, – pe Gheorghe Constantin, pe Florin Halagian, cu care fusese coleg de promoţie pe la IEFS, pe Mircea Rădulescu, cu care nu a făcut mare empatie, fiecare cu propriile pretenţii materiale, niciodată divulgate în public, fiindcă „nu se putea”. Dar rareori se înşela în ceea ce întreprindea. Oricât ar părea de paradoxal, o bună parte a mandatelor sale de preşedinte al clubului s-a derulat în circumstanţe mai mult nefericite, fiindcă anii ’80 nu mai semănau cu anii’70, în planul respiraţiei generale. Patrulaterul roşu (Steaua, Dinamo, Victoria, Flacăra Moreni), căruia i se adăuga şi Scorniceştiul, impuseseră alte reguli în fotbalul românesc. Încât Craiova devenise „persecutată de-a dreptul”, în pofida meritelor cu benefice efecte inclusiv propagandistice pentru Bucureşti, prin rezultatele sale în competiţii europene la nivelul cluburilor. Craiova va îndura multe nedreptăţi. Abil şi pragmatic, uneori chiar diplomat, Corneliu Stroe înţelegea totul, arătând cu mâna mereu spre tabloul absent de pe pereţii biroului său. Nu era conflictual, dar nici de plastilină. Avea o personalitate puternică şi, în plus, o bună educaţie, de sorgintă burgheză, în sensul elevat al termenului. Dar nu îi erau străine nici jargonul sau limbajul slobod şi, în general, ţinea distanţă inclusiv de fotbaliştii de referinţă ai clubului. Nu se trăgea de brăcinare, cum s-ar spune. Şi ajungând aici merită relatată o întâmplare sugestivă, dintr-atâtea altele. Fuseseră aduşi de la Suceava doi jucători, cu frumoase evoluţii la echipa lor de club: Caşuba şi Avădanei. Parcă aşa se numeau. Corneliu Stroe îi ştia pe amândoi şi, ca să nu ne lungim cu vorba, discuţiile de tatonare, fireşti în astfel de împrejurări, nu s-au prelungit prea mult, fiind întrebaţi care le sunt pretenţiile materiale. În discuţie era vorba cam de 150-200.000 de lei pentru fiecare. Preţul a două Dacii îmbunătăţite. Sumă la care Corneliu Stroe s-a făcut a nu înţelege prea bine, întrebând, teatral, dacă i se dau lui banii, fiindcă îi aducea să joace la Craiova. Când a „înţeles”, a deschis portofelul, le-a decontat la fiecare cheltuielile de transport – veniseră cu trenul – şi le-a strâns mâna cu prietenie. În „afaceri” era … evreu, şi nu puţini dintre prietenii lui erau fie armeni, fie evrei. Şi nu îi era străină generozitatea. Nea Cornele, nea Cornele. Chiar plângem după tine!

2 COMENTARII

  1. Putini stiu ca “Nea” Cornel a fost si un atlet de frunte al Olteniei, ralizand si recorduri la 100 m plat.
    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace

Comments are closed.