Preselecţii pentru înfiinţarea unei trupe de street dance

0
326

Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Craiova organizează în fiecare marţi şi miercuri, la ora 18.00, pe toată perioada lunii aprilie, preselecţii pentru înfiinţarea unei noi trupe de dans street dance, care va purta numele “Expression Dance”.

Pentru a face parte din această trupa, tinerii interesaţi se vor prezenta în prima etapă la preselecţiile ce vor avea loc la Casa Studenţilor, unde îşi vor demonstra abilităţile artistice. Cei mai talentaţi dintre aceştia vor trece în a doua etapă, care constă în participarea la o serie de sesiuni de pregătire unde se vor perfecţiona sub îndrumarea coregrafului Marius Onofrei.

Membrii noii trupe de street dance a CCS vor avea ocazia să îşi dezvolte şi perfecţioneze abilităţile artistice prin participarea la numeroase competiţii şi festivaluri de dans modern din toată ţara, unde vor reprezenta instituţia. Pentru mai multe detalii, cei interesaţi se pot adresa coordonatoarei Clubului de Relaţii Publice – Aura Claudia Stan la numărul de telefon 0742.565.116 sau la adresa oficială de e-mail ccscraiova@gmail.com.

 

Termenul de “street dance” a apărut în Statele Unite în anii ’70 şi înglobează diverse stiluri de dans, precum: breakdance, hip hop new style, locking, popping şi electro dance. Street dance este mai mult decât o extensie a personalităţii, reprezintă un prilej de relaxare, evadare din cotidian şi practicare a unor exerciţii fizice.