Doljenii, dar şi bolnavii din celelalte judeţe ale Olteniei vor beneficia de consultaţii şi tratament la standarde moderne. În mai puţin de o săptămână, Ambulatoriul pediatric al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova va fi gata să primească pacienţii, după ce lucrările de reabilitare pe această aripă a Policlinicii s-au încheiat. Rămâne doar ca, în următoarea perioadă, spaţiile – de nerecunoscut după finalizarea lucrărilor de modernizare – să fie dotate cu mobilierul şi aparatura pe care unitatea sanitară le deţine. Ieri, a avut loc recepţia lucrărilor, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, care a anunţat că investiţiile la Spitalul Judeţean vor continua, urmând ca până la finele acestui an să se încheie şi lucrările la cealaltă jumătate a Ambulatoriului, la Policlinica pentru adulţi.
Lucrările realizate până în prezent la Ambulatoriul Spitalului Judeţean din Craiova au vizat reabilitarea Policlinicii pentru copii, a laboratoarelor de analize medicale situate deasupra acesteia şi a unei părţi din spaţiile pentru administraţie. Clinica pentru copii a fost reorganizată şi modernizată astfel încât grupurile sanitare, cabinetele şi accesul să funcţioneze în parametri optimi. În acest sens, a fost amenajată şi o scară de acces şi evacuare exterioară, s-au desfiinţat unele camere pentru a se mări spaţiile de aşteptare şi au fost efectuate recompartimentări din gips-carton, cu finisaje noi la pereţi, pardoseli şi tavane.
„Aşa ar trebui să arate cu adevărat o unitate spitalicească”
În toată această perioadă s-au întreprins lucrări de rezistenţă ce au permis o consolidare a structurii, s-au realizat lucrări de arhitectură, precum şi la instalaţiile electrice, de apă şi canal, la instalaţiile termice şi la cele de ventilare.
„A trebuit să mutăm în altă parte ambulatoriul pentru copii. A trebuit să refacem ceea ce la vremea respectivă nu s-a putut realiza şi legislaţia în anii aceştia a amplificat foarte multe probleme. Astăzi suntem într-un moment în care o bună parte din lucrările la Ambulatoriu s-au terminat. Şi pentru că nu vrem să stăm cu spaţiile goale, în zilele următoare aceste încăperi vor fi pline de copii, de medici, de instalaţii pentru laboratoarele care, de data aceasta, vor fi mai performante. Chiar este un lucru special de care suntem mândri. De dorit este să nu se ajungă aici, dar cei care vor fi în această situaţie cu siguranţă că vor remarca lucruri complet schimbate. Aşa ar trebui să arate cu adevărat o unitate spitalicească”, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Policlinica de copii, modernizată pentru prima dată în ultimii 40 de ani
În zona modernizată vor funcţiona în special spaţii destinate specialităţilor ce ţin de pediatrie. Este vorba de oftalmologie copii, ORL copii, chirurgie şi ortopedie pediatrică. Tot în această zonă va funcţiona şi un cabinet de radiologie destinat investigaţiilor pentru copii, cabinetele de stomatologie şi cele de consultaţii pediatrie. Un alt spaţiu modernizat cu această ocazie este cel destinat laboratoarelor de analize medicale. Va fi cumpărat şi mobilier nou pentru aceste cabinete, pentru prima dată în istoria Ambulatoriului de la Spitalul Judeţean din Craiova fiind achiziţionată şi aparatură.
„Circuitul va fi separat, în condiţiile în care vechea formă de organizare presupunea un circuit comun la intrarea în spital. De data aceasta va fi un circuit separat de intrare şi ieşire din ambulatoriu, aşa cum spune orice normă europeană de tratament al copiilor şi adulţilor. În ceea ce priveşte spaţiile administrative, o parte din ele au fost deja finalizate pentru a putea elibera celelalte încăperi. Deci, pacienţii vor beneficia de o serie întreagă de investigaţii, de tratamente moderne, cu efectuarea acestora la nivelul cabinetelor, asigurând un circuit. Până acum nu exista niciun grup sanitar în vechiul ambulatoriu şi nu aveai unde să trimiţi bolnavul decât undeva la subsol”, a afirmat conf. univ. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.
Proiect de 8,2 milioane de euro
Policlinica celui mai mare spital din Oltenia ar urma să fie gata în totalitate până la sfârşitul acestui an, valoarea totală a proiectului fiind de peste 8,2 milioane de euro. Consiliul Judeţean Dolj, în calitate de beneficiar, a obţinut finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, obiectivul general fiind acela de a îmbunătăţi calitatea infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală.
„Într-o perioadă de criză economică astfel de lucruri sunt foarte greu de făcut. S-a reuşit să se prindă un ultim tren al fondurilor europene în cadrul Programului Operaţional Regional. A fost alocată o sumă de peste 8 milioane de euro, cu destinaţia de reabilitare a acestei clădiri. Este un imobil ridicat în urmă cu 40 de ani. Ceea ce se vede aici ne dă speranţa că lucrurile se pot îndrepta într-o direcţie bună şi la Spitalul Judeţean din Craiova, cel mai important din Oltenia, această instituţie medicală fiind cea care tratează oltenii, în special, în problemele grave”, a precizat Cristinel Iovan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Clădirea Spitalului Judeţean are nevoie de consolidare
Tot ieri, reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj au anunţat că investiţiile în infrastructura sanitară vor continua în următoarea perioadă, lifturile spitalului, spre exemplu, urmând să fie modernizate pe parcursul acestui an. De asemenea, au fost rezolvate problemele legate de blocurile operatorii, în acest moment peste 50 din spaţii medicale fiind gata. Alte două obiective importante sunt extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe, care de la aproximativ 600 de metri pătraţi va ajunge la peste 2.000 de metri pătraţi, şi înfiinţarea unei clinici de cardiologie intervenţională la Craiova.
„Deşi este criză, iar bugetul Consiliul Judeţean Dolj este destul de mic, aşa cum am promis ne concentrăm pe acest mare obiectiv. Din păcate, cum anunţam la un moment dat, expertiza spitalului realizată de Ministerul Sănătăţii arată că, după 40 de ani, acesta are nevoie de consolidare. Iar aceasta înseamnă foarte mult, circa 12 milioane de euro. Cel mai grav este că ne împiedică pe noi să facem anvelopare, pentru că ordinea lucrărilor este consolidare mai întâi şi apoi să facem aceste lucrări de anvelopare”, a mai spus Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.