Conferinţa Internaţională “După Comunism. Estul şi Vestul la Analiză”

0
343

În zilele de 5-6 Aprilie 2013, Centrul de Studii Politice Post-Comuniste (CESPO) organizează a Treia Ediţie a Conferinţei Internaţionale “După Comunism. Estul şi Vestul la Analiză”. La conferinţă vor participa cadre didactice, reprezentanţi ai universităţilor, centrelor şi institutelor de cercetare, studenţi, masteranzi şi doctoranzi din 9 ţări (România, Statele Unite ale Americii, Spania, Nigeria,Bulgaria, Moldova, Macedonia, Zimbabwe şi Kazakhstan). Cei 124 participanţi vor răspunde provocărilor teoretice şi practice ale vieţii politice în perioada post-comunistă, din perspectiva următoarei agende tematice: teoria şi practica politică în tranziţie, politici comparate şi dezvoltare regională, comunicare şi e-guvernare, tranziţia şi reforma în justiţie, economie şi administraţie publică, religie, cultură şi educaţie, revoluţie şi istorie politică, integrare, identitate şi mobilitate în Europa, securitate şi diplomaţie, media şi politică. Obiectivul principal al conferinţei, care se desfăşoară în fiecare an, este promovarea cercetării ştiinţifice în domeniul tranziţiei post-comuniste. Evenimentul se va desfăşura la Casa Universitarilor începând cu orele 9.30, Vineri, 5 Aprilie 2013. În cadrul conferinţei vor fi prezentate rezultatele diseminării materialelor prezentate în ediţia de anul trecut, situaţia evaluărilor şi indexărilor internaţionale ale acestora.