Sindicatele din Educaţie speră ca plafonarea salariilor să fie respinsă de Curtea Constituţională

0
315

Guvernul va îngheţa până la sfârşitul acestui an salariile profesorilor care au câştigat în instanţă majorări salariale, la un nivel plafonat la remuneraţia din luna ianuarie, şi va interzice acordarea de noi drepturi salariale prin contracte colective sau individuale de muncă, sub sancţiuni penale. Sindicatele, care au câştigat în instanţă majorarea salariilor conform legii 221/2008 cu 33% cerând totodată şi reîncadrarea dascălilor conform acestor hotărâri judecătoreşti care au fost date pentru aproape 80 din personalul didactic, vor ca această lege să fie atacată la Curtea Constituţională unde speră să primească vot de blam.

„Vom continua să derulăm procesele pentru reîncadrarea personalului didactic. Pentru judeţul nostru, acestea se desfăşoară la Tribunalul Dolj. Şi sperăm ca până la urmă Curtea Constituţională să nu dea girul unei astfel de legi pentru că până la urmă toate hotărârile noastre pe 221 în proporţie de 91% la nivel de ţară sunt recunoscute şi de acest Guvern, prin ordonanţele de urgenţă care au decis să fie plătite din 2012. Chiar dacă se vrea să se dea un proiect astfel încât ca toată lumea să fie salarizată în 2011 într-un fel, fără să ţină cont de hotărârile judecătoreşti, vom continua procesele în instanţă”. Preşedintele FSLI Dolj, Constantin Rada speră însă ca preşedintele ţării să nu promulge o astfel de lege.

„Eu refuz să cred că preşedintele României va promulga o asemenea lege. Nimeni nu ne va putea împiedica să ne judecăm în instanţa de judecată pentru drepturile noastre”, a spus Rada.

Salariile înscrise în proiect

Documentul pregătit de Guvern stabileşte totodată că personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ nu va primi sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 şi nici prime de vacanţă, tichete de masă, tichete-cadou şi indemnizaţii la ieşirea la pensie, precum şi că munca suplimentară va fi compensată numai cu timp liber. Proiectul relevă că salariile brute de încadrare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar vor fi plafonate la 979 de lei pentru un profesor debutant cu studii superioare de lungă durată, la 932 de lei pentru un profesor debutant cu studii superioare de scurtă durată şi la 1.101 de lei pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată grad didactic I cu vechime cuprinsă între doi şi şase ani. Un profesor cu studii superioare de lungă durată grad didactic I cu vechime între 10 şi 14 ani va avea un salariu de încadrare de 1.391 de lei, remuneraţia urmând să urce corespunzător vechimii, la 1.481 de lei pentru activitatea desfăşurată pe parcursul a 18-22 ani, la 1.713 lei pentru 30-35 ani şi la 1.894 de lei pentru vechime de peste 40 de ani.

Pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată şi grad didactic definitiv, salariul de încadrare va fi cuprins între 986 de lei pentru vechime între doi şi şase ani, 1.132 de lei pentru vechime între 10 şi 14 ani, 1.181 de lei pentru vechime 18-22 ani, 1.375 de lei pentru vechime 30-35 ani şi 1.499 de lei pentru vechime peste 40 de ani. În cazul institutorilor cu studii superioare de lungă durată grad didactic I sunt prevăzute salarii de încadrare de 1.027 de lei pentru vechime 6-10 ani, de 1.224 de lei pentru vechime 18-22 ani, de 1.428 de lei pentru vechime 30-35 ani şi de 1.582 de lei pentru vechime peste 40 de ani. Un institutor debutant nu va depăşi un salariu de încadrare de 838 de lei.

În acelaşi timp, un învăţător/educator grad didactic I va avea un salariu de încadrare de cel mult 961 de lei pentru o vechime de 6-10 ani şi nu va depăşi 1.477 de lei la o vechime de peste 40 de ani. Profesorii universitari cu vechime cuprinsă între 10-15 ani vor avea un salariu minim de încadrare de 2.516 de lei şi unul maxim de 4.959 de lei, iar pentru o vechime mai mare de 40 de ani vor avea un salariu de încadrare cuprins între minim 3.731 de lei şi maxim 6.971 de lei. „Salariile de încadrare includ majorarea de 15% aplicabilă pentru acest an şi sporurile aferente. Încălcarea dispoziţiilor legii privind stabilirea salariului de bază individual şi a celorlalte drepturi, precum şi acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală peroanelor vinovate”, este stabilit în document.