
Atacul de o cruzime ieşită din comun produs vineri asupra birourilor ONU din Mazar-I-Sharif şi soldat cu moartea a şapte angajaţi ai organizaţiei, printre care şi un român, nu va duce la părăsirea Afganistanului, a declarat sâmbătă reprezentantul special al secretarului general al ONU în Afganistan, Staffan de Mistura, transmite AFP. „Acest atac şi moartea a şapte dintre colegii noştri nu va afecta prezenţa ONU în Afganistan şi activităţile pe care le desfăşurăm în această perioadă crucială”, a declarat el într-o conferinţă de presă organizată la Kabul. Reprezentantul special a anunţat cu aceaşi ocazie şi relocarea pentru o perioadă limitată de timp la Kabul a 11 dintre angajaţii ONU care lucrează la Mazar-I-Sharif. „Nu este o evacuare. Este o relocalizare temporară pentru că acele birouri nu mai pot fi folosite. Suntem gata să revenim la Mazar-I-Sharif de îndată ce vom dispune de nişte birouri suficient de bine securizate”.