Eroii de la Fukushima: “Este inevitabil ca unii dintre ei să moară în următoarele săptămâni”

0
373
Fukushima

Muncitorii care lucrează la centrala de la Fukushima pentru a reduce emisiile radioactive se aşteaptă să moară în câteva săptămâni din cauza radiaţiilor, a declarat mama unuia dintre muncitori, informează Fox News. Muncitorii din echipa „Fukushima 50”, care încearcă să răcească reactoarele centralei nucleare, sunt expuşi în mod repetat la niveluri radioactive foarte mari.  „Fiul meu şi colegii lui au discutat şi sunt dispuşi să moară, dacă acest lucru este necesar pentru salvarea naţiunii”, a declarat mama unui muncitor în vârstă de 32 de ani. „Mi-a spus că au acceptat cu toţii ideea că probabil vor muri repede din cauza radiaţiilor foarte mari sau pe termen lung, din cauza cancerului”. Femeia nu a putut confirma dacă fiul ei sau alţi muncitori suferă deja de boli provocate de radiaţii, însă a afirmat că este inevitabil ca unii dintre ei să moară în următoarele săptămâni sau luni. „Ei ştiu că este imposibil să nu fi fost expuşi la doze mortale de radiaţii”, a declarat mama muncitorului. Tokyo Electric Power (TEPCO), operatorul şi proprietarul centralei Fukushima Daiichi, a declarat că muncitorii care lucrează la reactoarele nucleare sunt monitorizaţi în permanenţă de echipe medicale şi că nu au fost detectate semne de boală provocată de radiaţii la aceştia. Săptămâna trecută, trei angajaţi ai centralei Fukushima care lucrau la reactorul 3 au fost iradiaţi, doi dintre aceştia fiind internaţi, după ce au fost expuşi unui nivel de radiaţii cuprins între 170 şi 180 de milisievert. Angajaţii lucrau într-o clădire care adăposteşte turbina, o zonă distinctă de clădirea reactorului. O expunere la 100 milisievert pe o perioadă de un an este considerată ca fiind pragul de la care creşte riscul de a face cancer ulterior. Premierul japonez, Naoto Kan, a afirmat zilele trecute că centrala nucleară avariată Fukushima, din nord-estul Japoniei, trebuie dărâmată, în cadrul unei conversaţii cu liderul Partidului Comunist nipon. Pe de altă parte, doi angajaţi ai companiei de electricitate Tokyo Electric Power /TEPCO/, care administrează centrala nucleară Fukushima Daiichi, care fuseseră daţi dispăruţi după cutremurul de 9 grade urmat de tsunami de la 11 martie, au fost găsiţi morţi, a anunţat ieri TEPCO. După catastrofa naturală care a devastat nord-estul Japoniei, avariind grav centrala nucleară de la Fukushima, tinerii de 21, respectiv 24 de ani, însărcinaţi cu inspectarea camerei turbinei reactorului nr. 4, au fost grav răniţi şi au decedat.  Cadavrele acestora au fost descoperite miercuri, în mediu radioactiv, fiind necesare măsuri de decontaminare laborioase, a precizat Kyodo. Decesul celor doi bărbaţi, produs după toate probabilităţile la 11 martie, a fost anunţat oficial abia sâmbătă.